Sub
paza Securităţii
(Giordano Bruno)
Din zi în zi, între viaţă şi vise,
Tăcerea e mai multă şi-i mai mare;
Ce-a fost adevărat, acum doar pare,
Ce-ar fi putut să fie nu mai i se
Ştie de nimeni rostul, nu mai are
Numai cuvintele ce n-au fost scrise,
Nici miez, nici formă; au rămas precise
Ca fructu-n creanga încă fără floare.
Dar e de-ajuns un mugur să răsară
Şi vor tăia din rădăcini tulpina,
Schimbând-o-n rug, pe-un altul, într-o seară
Să-l ardă ca pe mine, în aceiaşi piaţă.
Şi vor fi mulţi, căci mulţi caută lumina
Din noapte-n noapte, dintre vis şi viaţă.
Copacul
L-au ucis.
L-au tăiat cu securea.
Şi pentru că
era prea înalt
Şi n-au
putut ajunge până la creştetul lui,
l-au tăiat
de jos,
de lângă
iarbă. Cu două securi.
I-au ucis
păsările:
Nu vor mai
veni niciodată
În crengile
lui
Să-şi caute
loc de cuib.
I-au ucis
foşnetul
Pentru că
nici un vânt
Nu va mai
curge
Prin crengile
lui.
I-au ucis
umbra
Pentru că
nici un călător
Nu se va mai
aşeza
În locul
acela să se odihnească.
L-au ucis de
tot
Singurătate cosmică
Atâta durere
a trecut peste tine,
Încât până
şi drumurile
Ţi s-au
făcut de piatră.
Atâta
ameninţare ţi-a torturat arborii,
Încât până
şi păsările
Ţi-au sădit
arbori pe toate drumurile.
Atâta ură ţi
s-a vărsat pe râuri,
Încât până
şi izvoarele
Din adânc
încep să blesteme.
Atâta
singurătate a nins peste tine,
Încât până
şi pruncii
Când se nasc
au mulţi ani înapoi
Plini cu
singurătate cosmică.
Cenuşa primăverii
Pleacă pe
nesimţite florile.
Se duc pe
sus păsările.
Cum se
vesteşte toamna,
Văile
cerului rămân pustii
Copacii îşi
îngroapă foşnetul
Şi peste
grădini nu se mai aude
Decât
murmurl ploilor bacoviene.
Pleacă pe
nesimţite florile,
Întreaga
iarnă se călătoresc departe
Să nu putem
sădi şapte petale
Lângă o
bucurie
Sosită la
noit din greşeală.
Să nu putem
lumina o tristeţe,
Să nu putem
colora o iluzie.
Desenăm
flori cu toate cuvintele
Şi cumpărăm
urne cu pământ,
Cenuşa
primăverii viitoare.
(1970)
........................................................................
R. Darie Novăceanu - 2015
