Mihai Eminescu
Aceşti netrebnici care ne conduc
Ce caută aceste elemente nesănătoase
în viaţa publică a statului? Ce caută aceşti oameni
care pe calea statului voiesc să câştige avere şi onori, pe când statul nu este
nicaieri altceva decât organizarea cea mai simplă posibilă a nevoilor omeneşti?
Ce sunt aceste păpuşi care doresc a trai fără muncă, fără ştiinţă, fără avere
moştenită, cumulând câte trei, patru însărcinări publice dintre care n-ar putea
să împlinească nici pe una în deplina conştiinţă? Ce caută d. X profesor de
universitate, care nu ştie a scrie un şir de limbă românească, care n-are
atâtea cunoştinţe pozitive pe câte are un învăţător de clase primare din ţările
vecine şi care, cu toate acestea, pretinde a fi mare politic şi om de stat? Ce
caută? Vom spune noi ce caută.
Legile noastre sunt străine; ele
sunt făcute pentru un stadiu de evoluţiune socială care în Franţa a fost, la
noi n-a fost încă. Am facut strane în biserica naţionalităţii noastre, neavând
destui notabili pentru ele, am durat scaune care trebuiau umplute. Nefiind oameni
vrednici, care să constituie clasa de mijloc, le-au umplut caraghioşii şi
haimanalele, oamenii a caror muncă şi inteligenţă nu plăteşte un ban roşu,
stârpiturile, plebea intelectuală şi morală. Arionii de tot soiul, oamenii care
riscă tot pentru că n-au ce pierde, tot ce-i mai de rând şi mai înjosit în
oraşele poporului românesc.
Căci, din nefericire, poporul nostru stă pe muchia ce desparte
trei civilizaţii deosebite: cea slavă, cea occidentală şi cea asiatică şi toate
lepădăturile Orientului şi Occidentului, greceşti, jidoveşti, bulgareşti, se
grămădesc în oraşele noastre, iar copiii acestor lepădături sunt liberalii
noştri. Şi, când loveşti în ei, zic că loveşti în tot ce-i românesc şi că esti
rău român
Liberalii sunt smântâna şi temeiul României, noi suntem nişte
rămăşiţe din vechile populaţiuni autohtone, care nu merită să fie băgate în
seamă. De! iertaţi-ne, boieri Arioneşti şi Caradeşti, că ni s-a părut şi nouă,
biet, că trăim în ţara noastră şi avem de zis o vorbă. Iertaţi-ne pentru că nu
băgasem de seamă că suntem în Bulgaria, iertaţi-ne apoi că n-am voit să ne
batem pentru bieţii greci şi bulgari.
Dar acum, de ne veţi fi iertat sau nu, să stăm de vorbă
gospodăreşte şi să vă întrebăm ce poftiţi d-voastră? Şi, ca să ştim că aveţi
dreptul de a pretinde, să întrebăm ce produceţi? Arătaţi-ne în Adunările
d-voastră pe reprezentanţii capitaliilor şi fabricelor mari, pe reprezentanţii
clasei de mijloc care să se deosebească de fabrica de mofturi ale
„Telegrafului”, şi ale „Românului” şi de fabrica d-voastră de palavre din
Dealul Mitropoliei…
Ciudată ţară, într-adevăr! Pe cei mai mulţi din aceşti domni
statul i-a crescut, adică i-a hranit prin internate, ca după aceea să-şi
câştige, printr-un meşteşug cinstit, pâinea de toate zilele.
Dar statul a ajuns la un rezultat cu totul contrar. Dupa ce aceşti
domni şi-au mântuit aşa-numitele studii, vin iar la stat şi cer să-i
căpătuiască, adică să-i hrănească până la sfârşitul vieţii. Dar nu-i numai
atâta. Domnia lor vor să facă pe boierii. 3–4–500 de franci pe lună nu-i
liniştesc şi nu-i fac să se puie pe muncă pentru a deveni folositori naţiei de
pe spinarea căreia trăiesc. Sunt născuţi pentru lucruri mai înalte, pentru
deputăţii, ministerii, ambasade, catedre de universitate, scaune în Academie,
tot lucruri mari la care cinstiţii lor părinţi, care vindeau bragă şi rahat cu
apă rece sau umblau cu patrafirul şi sfistocul din casă-n casă, nici nu
visaseră şi nici n-aveau dreptul să viseze, căci nu dăduseră naştere unor
feţi-frumoşi cu stele-n frunte, ci unor băieţi groşi la ceafă şi târzii la
minte, de rând, adesea foarte de rând.
Căci, din două una: sau aceşti oameni sunt toţi genii şi, prin
„calitatea” muncii lor intelectuale, merită locul pe care-l ocupă, sau,
neproducând nici o valoare, nereprezentând nici un interes general decât pe al
stomacului lor propriu, trebuie reîmpinşi în întunericul ce li se cuvine.
Ţărani? Nu sunt. Proprietari nu, învaţaţi nici cât negrul sub
unghie, fabricanţi numai de palavre; meseriaşi nu, breaslă cinstită n-au. Ce
sunt dar? Uzurpatori, demagogi, capete deşarte, leneşi care trăiesc din
sudoarea poporului fără a o compensa prin nimic, ciocoi boieroşi şi fudui, mult
mai înfumuraţi decât coborâtorii din neamurile cele mai vechi ale ţării.
De acolo pizma cumplită pe care o nutresc aceste nulităţi pentru
orice scânteie de merit adevărat şi goana înverşunată asupra elementelor
intelectuale sănătoase ale ţării, pentru ca, în momentul în care s-ar desmetici
din beţia lor de cuvinte, s-ar mântui cu domnia demagogilor.
Într-adevăr, cum li s-ar deschide oamenilor ochii când unul le-ar
zice: „Ia staţi, oameni buni! Voi plătiţi profesori care nici vă învaţă copiii,
nici carte ştiu; plătiţi judecători nedrepţi şi administratori care vă fură,
căci nici unuia dintr-înşii nu-i ajunge leafa. Şi aceştia vă ameţesc cu vorbe
şi vă îmbată cu apă rece. Apoi ei toţi poruncesc şi nimeni n-ascultă. Nefiind stapân care să-i ţie în
frâu, ei îşi fac mendrele şi vă sărăcesc, creânduşi şi locuri şi locuşoare,
deputăţii, primării, comisii şi multe altele pe care voi le plătiţi peşin, pe
când ei nu vă dau nimic, absolut nimic în schimb, ci din contră vă mai şi
dezbracă, dupa ce voi i-aţi înţolit. N-ar fi mai bine ca să stapânească cei ce
n-au nevoie de averile voastre, având pe ale lor proprii? Sau cel puţin oameni
care, prin mintea lor bine aşezată, vă plătesc ce voi cheltuiţi cu dânşii?
De aceea, alungaţi turma acestor netrebnici care nu muncesc nimic
şi n-au nimic şi vor să trăiască ca oamenii cei mai bogaţi, nu ştiu nimic şi
vreau să vă înveţe copiii, şi n-au destulă minte pentru a se economisi pe sine
şi voiesc să vă economisească pe voi toţi.
Icoane
vechi şi icoane nouă – Timpul, 1877