Mihai Eminescu
CINE CONDUCE OPINIA PUBLICĂ
De când lumea nu s-a văzut ca un popor să stea
politiceşte sus şi economiceşte jos; amândouă ordinele de lucruri stau într-o
legătură strânsă; civilizaţia economică e muma celei politice. Legile
demagogiei sunt factice, traduse de pe texte străine, supte din deget, pe când
ele ar trebui să fie, dacă nu codificarea datinei juridice, cel puţin dictate
şi născute din necesităţi reale, imperios cerute de spiritul de echitate al
poporului; nu reforme introduse în mod clandestin, necerute de nimenea sau
vulgarizate ca o marfă nouă sau ca un nou spectacol.
Cea mai superficială socoteală din lume ar dovedi,
îndestul, că puterea productivă a naţiei româneşti n-a crescut, n-a putut să
crească în raport cu groaza de cheltuieli pe care le-au impus formele de
civilizaţie străină, introduse cu grămada în ţara noastră… Clasele productive
au dat îndărăt; proprietarii mari şi ţăranii au sărăcit; industria de casă şi
meşteşugurile s-au stins cu desăvârşire – iar clasele improductive, oamenii ce
încurcă două buchi pe hârtie şi aspiră a deveni deputaţi şi miniştri,
advocaţii, s-au înmulţit cu asupră de măsură, dau tonul, conduc opinia publică.
Am admis legi străine în toată puterea cuvântului,
care substituie, pretutindenea şi pururea, în locul noţiunilor naţie, ţară,
român, noţiunea om, cetăţean al universului… Am creat o atmosferă publică
pentru plante exotice, de care planta autohtonă moare… Azi avem cele mai
înaintate instituţii liberale: control, suveranitatea poporului, consilii
judeţene şi comunale. Stăm mai bine pentru aceasta? Nu, de zece ori mai rău,
căci instituţiile noi nu se potriveau cu starea noastră de cultură, cu suma
puterilor muncitoare de care dispunem, cu calitatea muncii noastre, încât
trebuie să le sleim pe acestea pentru a întreţine aparatul costisitor al
statului modern.
Cestiunea economică la noi nu e numai o cestiune a
mişcării bunurilor; ea e mai adâncă, e socială şi morală. Fără muncă şi fără
capitalizarea ei, adică fără economie, nu există libertate. Celui care n-are
nimic şi nu ştie să se apuce de nici un meşteşug dă-i toate libertăţile
posibile, tot rob e, robul nevoilor lui, robul celui dintâi care ţine o bucată
de pâine în mână. Nu există alt izvor de avuţie decât sau munca, fie actuală,
fie capitalizată, sau sustragerea, furtul. Când vedem milionari făcând avere
fără muncă şi fără capital nu mai e îndoială că ceea ce au ei a pierdut cineva.
Mita e-n stare să pătrunză orişiunde în ţara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele şi averea unei generaţii… Oameni care au comis crime grave se plimbă pe strade, ocupă funcţiuni înalte, în loc de a-şi petrece viaţa la puşcărie… Funcţiunile publice sunt, adesea, în mâinile unor oameni stricaţi, loviţi de sentinţe judecătoreşti. Acei ce compun grosul acestei armate de flibustieri politici sunt bugetofagii, gheşeftarii de toată mâna, care, în schimbul foloaselor lor individuale, dau conducătorilor lor o supunere mai mult decât oarbă. Elemente economice nesănătoase, jucători la bursă şi întreprinzători şarlatani, se urcă, cu repejune, în clasele superioare ale societăţii omeneşti…
Mita e-n stare să pătrunză orişiunde în ţara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele şi averea unei generaţii… Oameni care au comis crime grave se plimbă pe strade, ocupă funcţiuni înalte, în loc de a-şi petrece viaţa la puşcărie… Funcţiunile publice sunt, adesea, în mâinile unor oameni stricaţi, loviţi de sentinţe judecătoreşti. Acei ce compun grosul acestei armate de flibustieri politici sunt bugetofagii, gheşeftarii de toată mâna, care, în schimbul foloaselor lor individuale, dau conducătorilor lor o supunere mai mult decât oarbă. Elemente economice nesănătoase, jucători la bursă şi întreprinzători şarlatani, se urcă, cu repejune, în clasele superioare ale societăţii omeneşti…
Justiţia, subordonată politicii, a devenit o ficţiune.
Spre exemplu: un om e implicat într-o mare afacere pe cât se poate de
scandaloasă, care se denunţă. Acest om este menţinut în funcţie, dirijază
însuşi cercetările făcute contra sa; partidul ţine morţiş a-l reabilita,
alegându-l în Senat. Partidele, la noi, nu sunt partide de principii, ci de
interese personale care calcă făgăduielile făcute naţiei în ajunul alegerilor
şi trec, totuşi, drept reprezentanţi ai voinţei legale şi sincere a ţării…
Cauza acestei organizări stricte e interesul bănesc, nu comunitatea de idei,
organizare egală cu aceea a partidei ilustre Mafia şi Camorra, care miroase de
departe a puşcărie.
Vom avea de-acum înainte dominaţia banului internaţional, impusă de străini; libertatea de muncă şi tranzacţiuni; teoria de luptă pe picior în aparenţă egal, în realitate inegal. Şi, în această luptă învinge cel pentru care orice mijloc de câştig e bun. Urmare ei, capitalul, care ar trebui să fie şi să rămână ceea ce este prin natura lui, adică un rezultat al muncii şi, totodată, un instrument al ei, e, adesea, ca posesiune individuală, rezultatul unor uneltiri vinovate, a exploatării publicului prin întreprinderi hazardate şi fără trăinicie, a jocului de bursă, a minciunii.
Peste tot credinţele vechi mor, un materialism brutal
le ia locul, cultura secolului, mână-n mână cu sărăcia claselor lucrătoare,
ameninţă toată clădirea măreaţă a civilizaţiei creştine. Shakespeare cedează în
faţa bufoneriilor şi dramelor de incest şi adulteriu, cancanul alungă pe
Beethoven, ideile mari asfinţesc, zeii mor.
(Timpul - iulie,1880)
Notă: Sublinierile în albastru vor să uşureze lectura celor foarte ocupaţi. Mai ales, politicienilor de astăzi.