Gabriel Trujillo Muñoz
Dialogo
de los tiempos
No.Las estrellas no se caen.
Solamente
pendulan.
No.
Los sauces no huyen.
Solamente
se doblan.
Ten
cuidado. Ten cuidado.
El
cielo está muy hondo.
Darie Novaceanu
Entre las ruinas de tu país
Entre los retoños de tu patria
Darie Novaceanu
¿Qué nuevos vientos se filtran hacia tu casa?
Don Luís de Góngora
- El poeta que tradujiste al rumano –
Vivió tiempos semejantes a
los nuestros
Días de esplendor y decadencia
De causas nobles y villanas tiranías
El también fue testigo de las mismas catástrofes
Que los hombres se infligen diariamente
En nombre del poder que los sujeta
(Porque el poder es un seductor
Que tritura todo lo que toca
Un ilusionista que logra sus propósitos
Mientras no haya quien descubra
Los mecanismos de sus trucos)
A diez años de que conversamos juntos
Hoy decidí escribirte este poema
Y volver a preguntarte:
¿Cómo puede un escritor sobrevivir
A las seducciones del poder?
¿Cómo puede guardar
silencio
Sin convertirse en canalla?
Pero tú dijiste entonces
 |
| Catedral de Morelia |
Bajo los arcos de la catedral de Morelia
Que la poesía es un lenguaje secreto
Una tabla de salvación
Cuando todo está perdido
Un santuario donde la esperanza resiste
(Camuflada de rosa de los vientos)
Las trampas del poder y sus esbirros
Que el poema es la carta de tarot que nos revela
Nuestras certidumbres y carencias
La breve flama que nos claudica
En el recinto que es
Que ha sido siempre el corazón del hombre.
Por eso mismo
Desde las ruinas de mi país
Desde los retoños de mi patria
Darie Novaceanu
Hoy te saludo.
1990
No quiero líderes que mienten
No quiero líderes que mientan
No quiero Mesías en automóviles de lujo
No quiero hombres de negocio
Que vendan mi país
Como si éste fuera una puta
No quiero lavarme las manos
Cada vez que otros van al matadero
No quiero voltear la cara
Cuando la justicia
Se abre de piernas al mejor postor
No quiero estar en el banquillo de los acusados
Ni ser el juez que dicta la sentencia
No soy culpable de nada
Y soy culpable de todo
Mi vida es la vida
De quien no atesora
Más que sus propias experiencias
Del que camina bajo el sol
Sin más resguardo
Que su indignación acrecentada
Mi vida es la vida
Darie Novàceanu
Ars poética
No, los grillos no cantan: pesan
En la balanza de sus alas
El olor de las flores. Se comunican
La temperatura de la noche
Y los sucesos del día.
Los grillos no aprenden a cantar:
Se comunican los peligros
Que los están asechando en todas partes
Y establecen el sitio donde se ha caído,
Tocado por un rayo de luna,
El primer grano de rocío.
Los grillos no saben que es el canto:
Tan solo deletrean la soledad
Y miden por el sonido
Su distancia hacia las estrellas.
¿Por qué crees que están hablando de nosotros?
No. Las estrellas no se caen.
Solamente pendulan.
No. Los sauces no huyen.
Solamente se doblan.
Ten cuidado. Ten cuidado.
El cielo está muy hondo.
Gabriel Trujillo Muñoz
Cuvinte
peste timp
Nu. Stelele un cad.
Numai se leagănă.
Nu. Sălciile nu pleacă.
Numai se apleacă.
Ai grijă. Ai grijă.
Cerul e foarte adânc.
Darie
Novăceanu
Printre ruinile
ţării tale
Printre mlădiţele
patriei tale
Darie Novăceanu
Ce vânturi se
strecoară către casa ta ?
Don Luis de
Gongora
- Poetul pe care
l-ai tradus în română –
A trăit vremuri ca
ale noastre
Zile de glorie şi cădere
De visuri înalte şi josnice tiranii
Şi el al fost martorul aceloraşi dezastre
Pe care oamenii şi le provoacă zilnic
În numele puterii care-i subjugă
(Pentru că puterea este un seducător
Care distruge tot ce atinge
Un iluzionist care-şi atinge scopul
Cât timp nu-i nimeni să-i de în vileag
Mecanismele trucurilor sale)
După zece ani de când am stat de vorbă
Azi m-am hotărât să-ţi scriu poemul acesta
Pentru a te întreba din nou:
Cum poate un scriitor să reziste
Ademenirilor puterii?
Cum poate să tacă
Fără a deveni canalie?
Dar
tu mi-ai spus atunci
Sub arcadele catedralei din Morelia
Că poezia e un limbaj secret
Ultima salvare
Când
totu-i pierdut
Un sanctuar în care speranţa dăinuie
(Ascunsă sub roza vânturilor)
Capcanelor puterii şi zbirilor săi
Că poemul e carte de vise care ne destăinuie
Certitudinile şi lipsurile noastre
Flacăra scăzută care ne ocroteşte
În incinta întunecată care este
Care a fost întotdeauna inima omului
De aceea
Dintre ruinele ţării mele
Dintre mlădiţele patriei mele
Darie
Novăceanu
Azi te salut
1990
Nu vreau conducători care
mint
Nu vreau conducători care mint
Nu-l vreau pe Mesia în automobile de lux
Nu vreau oameni de afaceri
Care să vândă ţara mea
Ca şi când ar fi o curvă
Nu vreau să mă spăl pe mâini
Ori de câte ori alţii merg la abator
Nu vreau să-mi întorc faţa
Când justiţia
Îşi desface picioarele la care dă mai mult
Nu vreau să stau în banca acuzaţilor
Nu vreau să fiu judecătorul care dă sentinţa
Nu sunt vinovat cu nimic
Şi sunt vinovat de toate
Viaţa mea e viaţa
Celui care nu-şi tezaurizează
Decât propriile sale trăiri
A celui ce merge sub soare
Fără alt adăpost
Decât indignarea sporită
Viaţa mea e chiar viaţa.
Darie
Novăceanu
Ars
poetica
Nu, greierii nu cântă: cântăresc
În balanţa aripilor
Mireasma florilor. Îşi comunică
Temperatura nopţii
Şi întâmplările de peste zi.
Greierii nu învaţă să cânte:
Îşi vestesc pericolele
Care-i pândesc de peste tot
Şi locul unde fulgerat de lună
A căzut primul bob de rouă.
Greierii nu ştiu ce-i cântecul:
Îşi rostesc doar singurătatea
Şi măsoară cu sunet
Distanţa până la stele.
De ce crezi că vorbesc despre noi?
Nu. Stelele nu cad.
Numai se leagănă
Nu. Sălciile nu pleacă.
Numai se apleacă.
Ai grijă. Ai grijă.
Cerul e foarte adânc.
........................................................
R. Darie Novăceanu - 2014
