Ruga poetului

Cenuşa îngerilor arşi în ceruri

ne cade fulguind, pe umeri şi pe case

                              

Lucian Blga

 

Nu-mi mai trimite îngeri. Mi-e prea plină

Cu îngeri toată casa, până la tavane

Şi alţii stau să intre, ca nişte garnizoane

Grupate pe-ntuneric în curte şi grădină.

Mi-au năpădit şi ape şi şesuri. Pe colină,

Sub slavă frunza plopii şi-o pierd şi din icoane,

Cu trâmbiţi de argint, cu suliţi şi ocheane,

Preasfinţii-mi cercetează creangă şi rădăcină.

Îmi umblă prin cuvinte, taie şi combină

Silabele cu ceaţă culeasă din gorgane,

Şi-mi spânzură de ele fragmente de firmane,

Îmi cântăresc tăcere, sudoare şi nevină.

E-o vraişte în toate şi nu mai am odihnă,

Nici loc de pas de-atâtea cântări şi neumane

Iubiri ce mă-nconjoară cu miere şi osane

şi fâlfâit de aripi albe de alumină.

Pieziş, pe piscuri singur, pe piatră carpatină,

Am stat, eternitatea privind-o pe cadrane

De nimenea ştiute, să ţi-o aştept. Amvoane

s-au prăbuşit sub ruga-mi în pulbere şi tină.

Dar nici un pui, pe-atunci, măcar cât o albină,

Nu mi-ai trimis să ardă prea multele liane

Ale-ndoielii mele ţesută-n antifoane,

Şi să-mi arate drumul şi drumul să mă ţină.

Şi-acum întreaga stripe continuă să vină

Din primii zori ai zilei, pe jos şi-n faetoane,

Neostenind de-atâtea poveri şi de blazoane

Cereşti, înghesuite la taina de la cină.

Obezi sau paralitici, a floare de glicină

Amirosind, şi-a smârcuri, cu gesturi mitocane,

mi-arată unde-i doare şi-ascultăn microfoane

porunca hârşâită de-o voce androgină.

Ţi-e, Doamne,-mpărăţia în pană de lumină

De ţi-a scăpat oştirea din sacrele maidane?

Ori, din păcat, mulţimea de dosuri diafane

A tot crescut şi cerul nu poate să-i mai ţină?

 ..............................................................................
Din Caietul cu recuperări

 Ilustraţia- Voroneţ - Judecata de apoi

 Pieter Bruegel - Căderea îngerilor

© Darie Novăceanu, 2014