DANIEL TURCEA

Poeţi năpăstuiţi/Poetas difamados

 

 

 

 

 

 

 

 Daniel Turcea

(1945- 1979)

Balada păsării

vie Lumină
venind, pe cale


inima-mi cere
pasăre lină


sufletu-n lacrimi
 

vrea, fără vină

numai să-l apere
numai să-l poarte


sus
peste moarte


Poveste de iarnă

I
cerul
privindu-l

dar sufletul?

II

aproape, departe
în noapte

voci


Voci, în zăpadă

poate sunt oameni
acolo
poate că ei au ajuns
poate ne cheamă
prin noapte
de s-ar face iertare zăpada
ce drumul ni l-a ascuns

stelele
morminte de îngeri
atât de străini le-am ajuns
de s-ar face iertare tot cerul
ce chipul
ni l-a ascuns

vino
dimineaţă, iubi-te-voi
lumea pleoapele-şi va ridica
să Te vadă

vino în noapte, iubi-te-voi
vino, acum
în zăpadă


Zid

de cel ce are
de tine
de cuvântul
de lumina
privirii
blânde sau
de hrana ta
mai multă lipsă
nu-ţi întoarce faţa
tu dăruind luminii te asemeni
zidind, din nou, prin duhul gurii tale
în oameni, suflete
ca alte ceruri


vrând miezul nopţii
să se spulbere
să-nceapă
căci mai cumplit decât
un cosmos negru
îţi va fi sufletul, acoperit de vină
şi-n locul unde lacrima se naşte
străin, acolo, tainic eşti, durerea
lui
te va urma ca umbra


fără să ştiu un zid cum te desparte
de tine însuţi
cel chemat
şi lumea nu-i decât acest prilej,
singurul, de a nu muri


Extaz

povară
îţi sunt
lemn
de răstignire

îmi eşti cer
mult iertând
peste suflet
iubire


Racla de lumină

viaţa-mi
puţină
trupul
îngândurat
îngroapă-le
vii
în lumină

de-ar muri
tot ce nu e
în mine
curat

ţărâna
şi gândul
preaiubind
le sfinţeşti

să nu mai ştiu
să nu mai ştiu

dacă mai sunt
sau doar Tu eşti

viaţa-mi
puţină
trupul
îngândurat

uşor
mi le-ngroapă
de vii
în lumină


Epifania

I
mai mult
decât viaţa
decât lumina
Mângâietor
mai sus
mai adânc
mai aproape
cuvintele precum o torţă
într-o mantie de flăcări, arzând

II
apă
şi duh
sânge
şi apă
cuvânt
şi viaţă
Cuvânt
văz-duh

III

sunt pulberea drumului
pleopapă
aproape mormânt
fie
Iubirea
în noi să înceapă
sfânt, sfânt, sfânt

 Balada nunţii

vin vestitorii
ce la răscruce
sună din corn, dulcele corn
toată suflarea
Mirele cheamă
lasă-i, mai lasă-i
ca-n moarte dorm

iată-i
se-adună
au daruri multe
bogată-n durere
i-au pus cunună
lacrima, gândurile
să ni le-asculte

acel vin
i l-au adus
când va fi larmă
noapte cu stelele
să ni-l adoarmă

un pat de nuntă
din lin măslin
cu ţinte de-argint
sus, pe un munte
ce-l împlinim

numai în aur
ţesut curat
Mirele, Mirele
ne-a-ntâmpinat
pleoapele, lacrima
ne-a sărutat

Poeme din 

Epifania

Pe acela sa-L iubesti,

Care nu te va parasi

cand vei fi parasit de toate.

Cand pier toate,

nu te va lasa sa pieri.

Vino, Iubitule,

sfarama

ultimile legaturi pamantesti,

nu intarzia clipa

cand nu mai traiesc

decat pentru Tine,

uitandu-ma pe mine,

sa nu vad,

sa nu doresc nimic!

In acea pace dulce,

pe care lumea n-o da omului,

cand Glasul Lui se-aude in tine,

minunat mangaiere aduce.

 Rugăciune

I

Rugați-vă pentru mine,

rugați-vă, biruitorilor,

fericiților.

rugați-vă în lumină

în har și în adevăr

să-ncep eternitatea

ascultării lui Dumnezeu

a vieții în Dumnezeu

 a rugăciunii iartă-mă,

Te-am căutat în petale,

în chipul cel mai frumos,

am crezut

că erai în clipa cea scrisă

Te iubesc dar prea puțin,

Dă-mi să Te iubesc

cu întreaga-mi ființă!

II

Tu cel care, întreg locuiești în mine,

acum străin mie,

lasă doar razele Tale

să strălucească în inima mea,

învie sufletul meu cel pustiit

cum din piatră ai izvorît apa cea vie.

Doamne, eu sunt orbul,

deschide ochii cei de taină

ai inimii,

sunt cel mai ticălos dintre oameni

-lepra păcatului acoperă sufletul meu-

Curățește-mă!

Ajută necredinței mele...

Epifania   

I

mai mult decât viaţa

decât lumina

Mângâietor mai sus

mai adânc mai aproape

cuvintele precum o torţă

într-o mantie de flăcări, arzând

II

apă şi duh sânge

şi apă cuvânt şi viaţă

Cuvânt văz-duh

III

sunt pulberea drumului

pleoapă

aproape mormânt

fie Iubirea în noi

să înceapă sfânt,

sfânt, sfânt

Tăcerea ce ușurare

în suflet se lasă,

cum tainic lucrează

nepătruns Adevărul,

Fără să știu,

fără să înțeleg

iată, acum,

mai presus de fire,

în inimă-mi grăiește

Tăcerea.

Tăcerea,

Logos în Euharistie,

izvor al negrăitei liniști

căruia eu nicicând

nu i-am fost vrednic

dar cum,

din ce cuvinte

vei zidi

vase pentru eternitatea harului?

Există în mine-acum,

și trupul meu îl simte,

haloul netrupesc

unit cu trupul

într-o iubire

cum doar în altar

Cel ce, jerfindu-Se,

iubește

pe cel de care Se jertfește,

omul,

pentru ca vieții

să-i dea astfel Zborul.

Tu lasă,

dacă nu iubeşti cuvintele

să-ngheţe nerostite

chiar dacă nu vei înţelege

pînă la moarte,

crede-mă oricine ai fi,

eşti nepreţuit

o iubire de peste moarte,

neomenească dragoste,

îndumnezeind

a deschis cerurile

pînă la ultima suflare

ca tu să primeşti

în potirul inimii tale

- cum cerul nu poate cuprinde,

nici spune

ca tu să înveţi

să nu mai mori, niciodată

Cerul

pogorât pe pământ

Hristos este cu noi,

Hristos Cel înviat,

la fiecare Liturghie

este aici, în altar,

în toată lumina

Dumnezeirii Sale

Cutremurați-vă!

Nu este gând,

nu este dor,

este cerul

pogorât pe pământ,

cu îngerii

mai mulți decât stelele

înconjurîndu-L

o, cristale prin care inundă

o, vuiet de aripi neauzit!

Iată, suntem orbi,

suntem surzi,

inimile s-au făcut

cum e smoala

-piatra Bisericii

este sfântă

și cântă văzându-L

masa, mormânt

Îi cuprinde

înfricoșată vedere.

Iar noi nu știm,

noi ne amintim

de zilele noastre

ca de sticla pisată,

de spaimele noastre

și nu știm.

Mirul

este Numele Lui revărsat,

inundând universul

și noi nu știm.

Fiți teofori

fiți hristofori

purtați-L,

purtați-L în inimă

cum porți lumânarea

de Paști între palme!

El este Aerul,

El este Viața,

El este Sângele,

îndumnezeindu-ne.

El ne vrea pe toți

asemenea Lui.

Înfricoșați-vă,

inimi de oameni,

cutremurați-vă,

inimi de îngeri,

pe noi ne cheamă,

 pe noi,

cei ce L-am răstignit!

În fiecare Duminică

este Paști

o, de L-am duce acasă

Lumină aprinsă,

în inima inimii,

peste adânc!

Cum nu vom fi

vrednici de iad,

când sângele Lui

a curs pentru noi,

iar, și iar răstignindu-Se,

în toate Liturghiile anului...

și nu L-am vrut

și nu L-am crezut

și nu L-am urmat

și n-am vrut

să fim fără moarte?

Cerurile

se deschid înaintea noastră

și vine potopul de raze

și vine Dumnezeu, 

ca roua în potir.

............................................................................

R. Darie Novăceanu - 2015