 |
| Constantin Tonegaru -1911-1952 |
Reverenţa spânzuratului
Pune-ţi doamnă ochelarii de maistru sudor
căci inima mea în fuziune ca un metal
turnat dintr-un turn peste popor
cu brio tresaltă şi dilată cu spor
pereţii salonului sentimental.
Acolo sub candelabre primul ofiţer
numără sclavele ce vin prin vena cavă
aduse din Indii pe galere cu ciocuri de fier
iar pe punte între tunuri un bătrân filibuster
coboară steagul cu oase ca o etichetă pentru otravă.
Aburul inimii acesteia păstrează-l cu grije în batistă
şi-mi denunţ avatarul aşteptând să fiu spintecat
să te convingi cum din era cu stridii există
după trecerea organelor mele în revistă
punându-ţi la colier perla mea neagră de la ficat.
În tezaurul metafizic mai păstrez un fagot
luminat de torţe pe panoplia ce-l suportă
ca şi cum ar fi spiritul muzicii închis în retortă
scoţând cu fantezie de profan peste tot
suspine profunde undeva din aortă.
Iată doamnă acum începe un concert
şi-ţi vei trece talia printre melodii curioase
cu perla de gală despre care scoicile mă vor descoase
când luminos legănându-mă în frânghie cert
vântu-mi va înteţi şi mai tare fosforul din oase.
Pune-ţi doamnă ochelarii de maistru sudor
căci inima mea în fuziune ca un metal
turnat dintr-un turn peste popor
cu brio tresaltă şi dilată cu spor
pereţii salonului sentimental.
Acolo sub candelabre primul ofiţer
numără sclavele ce vin prin vena cavă
aduse din Indii pe galere cu ciocuri de fier
iar pe punte între tunuri un bătrân filibuster
coboară steagul cu oase ca o etichetă pentru otravă.
Aburul inimii acesteia păstrează-l cu grije în batistă
şi-mi denunţ avatarul aşteptând să fiu spintecat
să te convingi cum din era cu stridii există
după trecerea organelor mele în revistă
punându-ţi la colier perla mea neagră de la ficat.
În tezaurul metafizic mai păstrez un fagot
luminat de torţe pe panoplia ce-l suportă
ca şi cum ar fi spiritul muzicii închis în retortă
scoţând cu fantezie de profan peste tot
suspine profunde undeva din aortă.
Iată doamnă acum începe un concert
şi-ţi vei trece talia printre melodii curioase
cu perla de gală despre care scoicile mă vor descoase
când luminos legănându-mă în frânghie cert
vântu-mi va înteţi şi mai tare fosforul din oase.
Plantaţia de cuie
Ca nişte mâini cu degetele tunse,
De două ori
răsucite
sub o lucarnă
din cer,
în palme negre, tomnatice,
pomii cerşeau dezrădăcinarea
de la Marele Temnicer.
Aşteptam să văd ce-o să se întâmple
prin regiunile astea singuratice.
Os alb, spuneam,
nu mai bate în stânga sub ultima coastă;
azi-mâine, rotund de plumb vei intra pe la tâmple.
Caut acum pe domnul caporal pe platou,
în palme negre, tomnatice,
pomii cerşeau dezrădăcinarea
de la Marele Temnicer.
Aşteptam să văd ce-o să se întâmple
prin regiunile astea singuratice.
Os alb, spuneam,
nu mai bate în stânga sub ultima coastă;
azi-mâine, rotund de plumb vei intra pe la tâmple.
Caut acum pe domnul caporal pe platou,
răsuflă, nu
răsuflă, a murit ?
Azi-mâine, se face ora să dăm atac la bastion.
Când mă voi întoarce, dacă mă voi întoarce,
în contra fricii în loc să descântaţi cu păr de lup
zăpada părului meu s-o topiţi la chibrit.
Mai de mult pe coada pianului din salon
împărţeam soldaţii de plumb în două armate
şi topeam pe învinşi la maşina de spirt
lângă oglinda cu îngeri dezolaţi deasupra apelor colorate.
Spre tavan duhul odăii, între broderii olandeze,
se întrupa din ostaşii de plumb aruncaţi în scrumieră;
de obicei venea tulburat din somnul de cenuşe
cu pleoapele întredeschise cât o butonieră.
Ascultând cu nepăsare povestea vasului fantomă
croiam din hârtie învingătorului o pelerină
iar heruvimii părăseau demonstrativ în oglindă
de pe rama rococo penele lor de stearină.
Mai târziu ceaţa legendei cu aburii sângelui
îşi dădea mâna undeva pe câmpul de luptă,
fireşte, peste sârma ghimpată de care în salon pe covor
învăţam să mă feresc târându-mă savant pe burtă.
Azi-mâine, se face ora să dăm atac la bastion.
Când mă voi întoarce, dacă mă voi întoarce,
în contra fricii în loc să descântaţi cu păr de lup
zăpada părului meu s-o topiţi la chibrit.
Mai de mult pe coada pianului din salon
împărţeam soldaţii de plumb în două armate
şi topeam pe învinşi la maşina de spirt
lângă oglinda cu îngeri dezolaţi deasupra apelor colorate.
Spre tavan duhul odăii, între broderii olandeze,
se întrupa din ostaşii de plumb aruncaţi în scrumieră;
de obicei venea tulburat din somnul de cenuşe
cu pleoapele întredeschise cât o butonieră.
Ascultând cu nepăsare povestea vasului fantomă
croiam din hârtie învingătorului o pelerină
iar heruvimii părăseau demonstrativ în oglindă
de pe rama rococo penele lor de stearină.
Mai târziu ceaţa legendei cu aburii sângelui
îşi dădea mâna undeva pe câmpul de luptă,
fireşte, peste sârma ghimpată de care în salon pe covor
învăţam să mă feresc târându-mă savant pe burtă.
În plină noapte ieşise năvodul din
Infern
purtând pe spini cadavre mirosind a clor.
La zece paşi de mine domnul caporal
îşi claxona prelung cu pompa biliară
purtând pe spini cadavre mirosind a clor.
La zece paşi de mine domnul caporal
îşi claxona prelung cu pompa biliară
ce-i
atârna din pântec, verde, afară,
patrula nimicită la asalt.
Se linişti apoi pe spate ca-ntr-un stal
în glasul lui rupându-se o stambă.
Pământul [tot] i se urca sub unghii
şi braţele zvâcneau vâslitul unei gropi cu smoală.
Himera Scylla ţâşni din ea
făcând escală cu ghearele înfipte între ghimpi
pe Luna ca un ficat însângerat
rămas acolo pe reţea.
Un lampagiu aprinse privirea fantasmei care rar
peste tranşee lustruia sătulă pliscul de metal.
Altădată de pe scaune înalte de har
lustruindu-şi pantofii în vreme de pace
învăţam pe zidul opus geografie sumară
dintr-un peisaj tropical vopsit de-o mână stângace.
În această singurătate vegheam prin largul de nisip
din postul meu de observaţie situat special pe meridian
patrula nimicită la asalt.
Se linişti apoi pe spate ca-ntr-un stal
în glasul lui rupându-se o stambă.
Pământul [tot] i se urca sub unghii
şi braţele zvâcneau vâslitul unei gropi cu smoală.
Himera Scylla ţâşni din ea
făcând escală cu ghearele înfipte între ghimpi
pe Luna ca un ficat însângerat
rămas acolo pe reţea.
Un lampagiu aprinse privirea fantasmei care rar
peste tranşee lustruia sătulă pliscul de metal.
Altădată de pe scaune înalte de har
lustruindu-şi pantofii în vreme de pace
învăţam pe zidul opus geografie sumară
dintr-un peisaj tropical vopsit de-o mână stângace.
În această singurătate vegheam prin largul de nisip
din postul meu de observaţie situat special pe meridian
căutam benevol
pasărea-rară şi oamenii de lignit
la umbra palmierilor care fremătau în ochean.
Fiecare cadavru ce-l aducea tempesta pe coastă
era o intenţie ucisă pe asfalt de mă cuprindea mila
lângă palmierii veniţi cu ţărmul de aproape
încât stăteau gata-gata să spargă lentila.
La sfârşit spectacolul pleca în vârful picioarelor
şi de la oarecare distanţă lăsa în urmă o pată;
de acolo se apropia ca o pânză gigantică de corabie
obsesia mea din clasa a patra primară: reţeaua de sârmă ghimpată.
Noaptea caligrafiez curtezanelor epitaful meu pe ferestre:
Sunt condotierul Tonegaru fără spadă;
mi-am tocit-o ascuţindu-mi ultimul creion
să scriu cum am dat în poesie cu o grenadă.
Iată, să-ţi aduc de la luptă femurul meu sub balcon
am trecut un fluviu ce-şi suna solzii în galop arbitrar
ducând în alte sfere ca pe un călăreţ fantastic
armătura mea proletară de var.
Un înger îşi desfrunzeşte din aripi albul arctic
amintindu-mi cum am fost un apostrof, o virgulă pe cer;
trist, trist, lângă trombarina cu coardele sparte
aştept să plec cu o garoafă albă la rever.
Doamnă, aceasta e cea din urmă floare pe care mi-o arunci
şi de la balcon îmi agăţ pielea ca pe o cămaşă deoparte –
sunt Soarele ce-şi găseşte lăncile aduse din spelunci
în pulpele dumitale dogorind ca nişte oraşe incendiate.
la umbra palmierilor care fremătau în ochean.
Fiecare cadavru ce-l aducea tempesta pe coastă
era o intenţie ucisă pe asfalt de mă cuprindea mila
lângă palmierii veniţi cu ţărmul de aproape
încât stăteau gata-gata să spargă lentila.
La sfârşit spectacolul pleca în vârful picioarelor
şi de la oarecare distanţă lăsa în urmă o pată;
de acolo se apropia ca o pânză gigantică de corabie
obsesia mea din clasa a patra primară: reţeaua de sârmă ghimpată.
Noaptea caligrafiez curtezanelor epitaful meu pe ferestre:
Sunt condotierul Tonegaru fără spadă;
mi-am tocit-o ascuţindu-mi ultimul creion
să scriu cum am dat în poesie cu o grenadă.
Iată, să-ţi aduc de la luptă femurul meu sub balcon
am trecut un fluviu ce-şi suna solzii în galop arbitrar
ducând în alte sfere ca pe un călăreţ fantastic
armătura mea proletară de var.
Un înger îşi desfrunzeşte din aripi albul arctic
amintindu-mi cum am fost un apostrof, o virgulă pe cer;
trist, trist, lângă trombarina cu coardele sparte
aştept să plec cu o garoafă albă la rever.
Doamnă, aceasta e cea din urmă floare pe care mi-o arunci
şi de la balcon îmi agăţ pielea ca pe o cămaşă deoparte –
sunt Soarele ce-şi găseşte lăncile aduse din spelunci
în pulpele dumitale dogorind ca nişte oraşe incendiate.
.......................................................................................................................
Notă : Încerc să adun sub acest titlul - Poeţi năpăstuiţi - Poetas difamados - nume de valoare, care într-o perioadă când alţii îşi scriau poemele "realist-socialiste"-, păstrau înălţimea estetică tradiţională. Se găsesc rar aceste nume şi o colaborare a celor interesaţi este binevenită.
.............................................................................................................
R. Darie Novăceanu - 2015.
