Mostrando entradas con la etiqueta Poezia română. Mostrar todas las entradas
Mostrando entradas con la etiqueta Poezia română. Mostrar todas las entradas

lunes, 29 de junio de 2015

ANTOLOGIE PERSONALĂ



















EXISTĂ NOPŢI 



III
Şi uneori cuvintele obişnuiesc să moară
se prăbuşesc pe nesimţite cad
            de pe schelele memoriei
îşi uită viaţa dinainte pier
în golul dintre două amintiri
            se sting
asemenea unor gladiatori bătrâni
            apaludaţi în amfiteatre
dar înşelaţi să bea cântând
otrava pierzătoare de aspidă

asmenea unui zidar pândit mult prea de jos
de o legendă suverană
            pot fi abandonate întâmplării
sau aruncate în fântâni ascunse
sub arşiţă pustie să-şi sfârşească
nemeritatul chin al demnităţii
            de care nu mai e nevoie
atunci când totu-i hotărât şi-n loc
vorbeşte paloşul necugetării


Poeţii de aceea îşi asumă dreptul
ee a schimba pentru un timp
            cuvintele-ntre ele însele
în loc de zid rostesc cuvântul cer
şi pentru cer spun drumul lunii
            corabie de-argint
spun pentru lună
şi-n loc de aşteptare pun cuvântul drum

Taie cuvântul îndoială
            şi pun în locul lui speranţă
în loc de foc spun soarele din casă
pentru-mpărat împărţitor de spade
            iar pentru sânge
valurile spadei

În loc de zbor spun pasăre sau vultur
şi pentru vultur pot să spună
            peşte de aer după cum
în loc de mare nu-i greşit
când spun pământul lebedei absente

Scriind că arborii sub toamnă
refuză să-şi aplece trunchiurile roşii
            poeţii cercetează mai întâi
nu arborii ci timpul ţării
trecerea lui în altă vârstă
            şi-n alte generaţii
ca un steag
al neamului transmis pe mai departe

Ei doar cunosc că niciodată
macii-nfloriţi în lanuri nu-s
            decât pupila celor stinşi demult
iubirea lor de patrei mărturisită
mereu prin flăcări vegetale

Însăşi tăcerea de demult a ţării
trăieşte-aici sub veghea lor
            incintă sacră
în care au căzut cuvinte
ca un amurg stingându-se pe lăncii
lângă eroii-nvinşi numai în viaţă

Dreptul poeţilor e un destin de ţărmuri
al patriei în care cântă
            de a trăi pe frontiera
dintre cuvinte ca pe un altar
îngăduit doar lor ca să vegheze
sunetul clar al vremii prin silabe

Şi dacă plină de mîndrie limba
şi buzele cele viclene
            scobesc în socluri măcinând
granitu-acestui spaţiu să-şi ridice
pasul pe trepte sunătoare
hrănindu-şi zgomotul din liniştea altora

Poeţii ies şi plimbă  prin cetate
cuvintele erou
            ştiind
din sunetele lor s-alcătuiască
singurătăţi fertile şi nemoarte

(1973)
Ilustraţie - Dan Iroaie - Muzeul Palermo
............................................................................
R. Darie Novăceanu - 2015

ANTOLOGIE PERSONALĂ

















EXISTĂ NOPŢI



II


Rosti mai bine patria nu poate nimeni

            decât vocala grâului deschisă

sub ploile ce îşi recuperează ritmul cald

în seara primului solstiţiu trimiţând

veste spre spicul înflorit

            că nunta

pământului cu cerul s-a-mplinit din nou

            prin moarte şi a fost fertilă



Un singur zvon atunci mai mult părere stând

la marginea câmpiei ca-ntr-un leagăn sacru

            lovindu-ţi arborii din sânge

fără cuvânt îţi poate spune

pe suprafaţa ei speranţă câtă

s-a fost cuprins şi câtă moarte jos

            şi lacrimă deasupra şi surâs şi dacă

iubirea pentruea a cântărit mai mult

ca sabia peste sămânţă ridicată



Ci nici un cânt în ceasul cel de taină

            numai de grâu ştiut nu se adaugă

vrajei de moarte şi de nuntă

lăsând să se rostească rotundă şi deplină

vocala ţărmului pe care nimeni

            nu s-a născut nu s-a născut să spele

îngeri decoloraţi scoşi din ruinuri



Descântece-n urechi din guri hermafrodite

            aceste minarete de nasturi bizantini

privind numai o zare zimţată-n zorii zilei

de muezini ce-aruncă pe covoare-ncete

făgăduieli sterile niciodată

nu pot să spună patria nu pot

să-i înţeleagă ţărmul şi nu pot afla

cât e de grea departe de el adeseori

            absenţa unui cântec de pasăre ştiută





În numele acestui ţărm de lume

pe care arborii de când sunt arbori

            cresc necorupţi de timp

şi bat efigii sacre

peste străbuni şi peste fruntea noastră

din umbră foşnitoare şi prelungă



lăsaţi să curgă clopotele ploii

din jgheaburile cerului desprinse

            să fie plină creanga

de culoare

şi grâul greu de sunete curate



În numele luminii ce nu-şi uită

în fiecare revărsat de ziuă

            să-i binecuvânteze graiul

trimeţând

deasupra val de păsări şi răcoare

înveşmântând în el iarbă şi suflet



lăsaţi să urce luna neabătută

pe drumul ei fertilizând cu rază

            tăcerea

drumurilor noastre

precum un legământ etern de pace



În numele întâiei lacrimi sfinte

ce a căzut pe el semnând întâiul

            surâs de viaţă paşnică

şi-a înălţat aici

pe veci şi neschimbată aşezarea

acestui neam ce suntem şi vom fi mereu



lăsaţi pe iarbă neatinsă roua

decât de umbra şi lumina zilei

            să ne privească

oglindite cerul

şi spicul de argint frunte şi steaguri

(1973)

Ilustraţie: Dan Iroaie - muzeul Palermo
......................................................................
R. Darie Novăceanu - 2015