martes, 26 de mayo de 2015

VIRGIL MAZILESCU

























Virgil Mazilescu
(1942 – 1984)


 cineva pe lume are nevoie de mine


cineva pe lume are nevoie de mine
dragostea mea dacă ai nevoie de mine
o dragostea mea dacă ai nevoie de mine
gîndeşte-te la mine
în spaţiul cel mai umilit
te-am sărutat eu mortul
fiecare să-şi ascundă bine îngerul
în buzunar
ca la bâlci ca la
cinematograful mut
poate zborul va ţâşni printre zdrenţe şi urechi
eh ce să-i faci vom fi un biet simbol
şi unghiul dintre toate imposibil

te- am sărutat eu mortul

(VERSURI, 1968)

dormi dragostea mea


plânsul în oraş: mâini fricoase îşi schimbă într-ascuns culoarea – şi
încă o noapte izabela va fi a dreptăţii a nisipurilor (respiraţia
cavalerului printre cavaleri e cea mai galbenă)

şi spre dimineaţă la castel – dacă s-ar auzi cîntece: o cheie pe buze
oho şi pe trădare. dulce strigăt.

sarea depusă la porţi. spera să se
joace mai frumos (cavalerul în depozite mari de sânge)

tu dormi dragostea mea. sânt singur am inventat poezia şi nu mai
am inimă


(FRAGMENTE DIN REGIUNEA DE ODINIOARĂ, 1970)

prefaţă


şi după ce am inventat poezia într-o încăpere clandestină din
adîncul pămînturilor sterpe – curajul şi puterea (omenească) s-au
topit ca aburul

şi altceva în afară de faptul că m-am născut şi că trăiesc şi că
probabil voi muri cutremurîndu-mă (ceea ce dealtfel am vrut să
spun şi acum doi ani şi acum trei ani de zile) deocamdată vai nu
pot spune

îmi reiau prin urmare vechea limbă: începînd chiar din clipa
de faţă. o sucesc o mîngîi o bat cu sete. dar sintagmele stranii în
care (se spunea că) sufletul meu doarme ca într-o vizuină pierdută
nu mă mai ademenesc. degetele subţiri care vor săpa canale-n
pădure şi se vor întoarce acolo mereu şi vor intra încetul cu încetul
în putrefacţie? degetele subţiri nu mă mai tulbură



(VA FI LINIŞTE VA FI SEARĂ, 1979)


poetul i se destăinuie lui guillaume
 

(într-o scrisoare)

am văzut şi eu ciori pe acoperişul bisericii o guillaume
se încălzeau cu aripile desfăcute la soare
ciorile din emblemă ciorile din embemă

sub fereastra mea echilibru scârbos – universal – negru
nici că mai poţi
să murmuri ceva să îngaimi o silabă guillaume

„şi liliacul e în plină expansiune privighetoarea cîntă”
pentru drumul despre care ştii totul mi-am reparat cu
grijă încălţămintea
n-a văzut numai kavafis n-a văzut numai eminescu

„mă copilul meu mă străinul meu mă
unde te duci tu mă”


(GUILLAUME POETUL ŞI ADMINISTRATORUL, 1983)

patru fără un sfert

patru fără un sfert dragostea mea ce faci tu acum
în locurile prin care te mai afli
prin ploaie merg – nimeni – am părul ud
şi gândul cât un pui de şoarece mic mic şi negru
şi tu ce faci dragostea mea spăl rufe ca întotdeauna
când plouă – te aştept întoarce-te
apasă pe butonul liftului etajul şapte
nu era prea departe de mormânt
nimeni
doar dumnezeu
ploaia
mormanul de rufe murdare

(Opera poetică – Postume)
................................................................
R. Darie Novăceanu - 2015