E x i s t ă n o p ţ i
ŢĂRMURI ŞI CLOPOTE
Şi dacă într-o zi te-ntorci şi stai din nou
în faţa casei părinteşti
şi
eşti obligat sî descoperi
că
vremea a ros
cu
mandibule de furnică roşie
aeroportul
aceste de unde ţi-ai lansat
glasulcuvintele
vârsta iluziile
iar
tu te-ai întors singur?
I
O
linişte ca o plecare de păsări
stăruie uneori înapoia cuvintelor
nici o aripă
nu mai traversează aerul desfrunzit
şi
ţărmul
spre care te-ndreptai de-atâtea nopţi
îşi
trage clopotele în adânc
Unde mai pleci? Cu
patria în oase
ţi-ai străbătut pe jumătate moartea
şi
cuvintele
pe care nu le-ai spus nimănui niciodată
cele în care-ai suferit
şi ai
tăcut
ţie atunci egal ultima dată
azi nu mai au aceiaşi vârstă
adevărul lor
a devenit prieten cu struţii
şi
înserarea
ţi-a făcut din prieteni fantome
Întoarce-te întoarce-te întoarce-te
întoarce-te pe primul ţărm
şi
numără
De
le-ai striga acum cu toată frunza
arborilor ce îţi locuiesc tăcerea
cu toate păsările
măcinate
de vânt
sub aceiaşi cantitate de lună
nici un ecou nu ar depune mărturie
că tu le strigi: cuvintele de-atunci
şi-au schimbat înţelesul
şi
sângele
nu ar mai arunca aceleaşi punţi departe
dezlegând
limba de ceaţă-a clopotelor calde
La marginea privirii pe ţărmul nerostit
se descompun iluzii şi-aşteptări
mai poţi
să le culegi amurgu-ntârziat
în aripa ce sângerează
semnându-te
invers pe orizonturi
Şi
nici un zeu să-şi culce dinadins
sărutul
neştiut deasupra
cuvintelor ce s-au sfârşit desprinse
din coja sunetelor crudă
monezi
uşoare pentru schimbul
de necunoaşteri şi-ndoieli
Rotund miracol lunecându-şi
prin golul alb
de
catedrală ridicată
între uitarea dintre două lumi
cenuşa caldă-a umbrei mele
glob luminos pe ram de aer
multiplicând
la nesfârşit
glasul însămânţat cu teamă
balon de spumă azi
efemerid
străpuns
de lancea ierbilor înalte
Un
clopot înfrunzea în aeru-nserării
vremuri
de bronz
cu ritmuri pentru idoli
lungi punţi de sunet resemnat boltind
deasupra
casei părinteşti
A fost sau nu un timp aici
unde-am văzut crescând cuvinte
dulci
fotografii
smulse din arbori şi din păsări
spre a hrăni tăceri de mai târziu?
Ecouri vechi de-o vârstă
cu
primul adevăr
dizolvă-n ceasul nedecis al serii
frunzişuri arse-alcătuind
la nord
de glasul meu
păduri distruse
şi clopote de altădată Mute
(1973)
...........................................................
R. Darie Novăceanu - 2015
