viernes, 26 de junio de 2015

ANTOLOGIE PERSONALĂ




















EXISTĂ NOPŢI 

III

Tăcerea ta nu a avut nicicând
            forma unei corăbii
nici arborii de-aici nu s-au visat
catarge aducând pe ele
            învinse orizonturi depărtate

nimeni n-a aşteptat aici
            decât stingerea vremii
în epiderma pietrelor rece
şi nimeni n-a venit purtând pe el
cămaşa fericirii dinainte

Si au venit mereu Umplute
până spre pragul iernilor au fost
            drumurile păsărilor lui
tot cu dureri încrucişate
iar prispa caselor cu bolovanii
            cuvintelor fără de lume

De-aceea-mi poţi tăcerea plăti c-un brad tăiat
dar nu ştiu bradul cum îl vei plăti
            pământul
unde l-ai pus să crească n-a dorit
nici pasul şi nici cerul să cunoască

Mai bine-ar fi cu umbra lui dar nu ştiu
de vei putea întreagă s-o desprinzi exactă
            din vârful rădăcinii
iar pădurea
va sângera rănită de foşnetul absent

Mult mai uşorar fi să fiu adus chiar eu
şi pus alături lângă bradul drept
lăsând să treacă noaptea
            şi norii peste frunte
sau şi mai simplu: doar o pânză albă
de zvonuri şi surâsuri rotunjind
sigiliu peste voce
            şi peste gestul mâinii

Căci n-ai avut să te cunoşti nu ţi s-a dat
Decât amurgul din cuvinte
            punţi fragile
de ceaţă sunătoare închisă în silabe
învăluind contururi şi adâncimi oprite
sau suprafeţe false
            în care ţi-a sădit
ca pe un steag culoarea vocii tale

Distanţa între ţărmuri mereu neliniştită
de vis şi aşteptare te amăgeşte lent
cu lungi tăceri ascete
            teologii sterile
medievale turnuri şi vânători nocturne
cu vâlvătăi grăbite să îngroape
întoarcerea spre tine sub jertfa împăcării

Ţărm nerostit pe care te întorci
când drumul se desparte-n două
            şi pasul şovăie-n răscruce
nepregătit s-aleagă amputat
şi umilit
pe-un orizont înfrânt să se semneze

Culoarea vocii însăşi atunci se vestejeşte
lumina cade pe statui altfel
            descoperind cuţite-n
nevederea rece
flămânde ghilotine camuflate
de-un timp propice în surâsul lor

Singurătăţi de calciu inocent albind
            pulverizate prin istorii
modifică trecuturi
            transportând
durerea patriei mai în adânc

(1973)
........................................................................
R. Darie Novăceanu -2015