Ruga poetului
Nu-mi
mai trimite îngeri. Mi-e prea plină
Cu
îngeri toată casa, până la tavane
Şi alţii
stau să intre, ca nişte garnizoane
Grupate
pe-ntuneric în curte şi grădină.
Mi-au
năpădit şi ape şi şesuri. Pe colină,
Sub
slavă frunza plopii şi-o pierd şi din icoane,
Cu
trâmbiţi de argint, cu suliţi şi ocheane,
Preasfinţii-mi
cercetează creangă şi rădăcină.
Îmi
umblă prin cuvinte, taie şi combină
Silabele
cu ceaţă culeasă din gorgane,
Şi-mi
spânzură de ele fragmente de firmane,
Îmi
cântăresc tăcere, sudoare şi nevină.
E-o
vraişte în toate şi nu mai am odihnă,
Nici loc
de pas de-atâtea cântări şi neumane
Iubiri
ce mă-nconjoară cu miere şi osane
şi
fâlfâit de aripi albe de alumină.
Pieziş,
pe piscuri singur, pe piatră carpatină,
Am stat,
eternitatea privind-o pe cadrane
De
nimenea ştiute, să ţi-o aştept. Amvoane
s-au
prăbuşit sub ruga-mi în pulbere şi tină.
Dar nici
un pui, pe-atunci, măcar cât o albină,
Nu mi-ai
trimis să ardă prea multele liane
Ale-ndoielii
mele ţesută-n antifoane,
Şi să-mi
arate drumul şi drumul să mă ţină.
Şi-acum
întreaga stripe continuă să vină
Din
primii zori ai zilei, pe jos şi-n faetoane,
Neostenind
de-atâtea poveri şi de blazoane
Cereşti,
înghesuite la taina de la cină.
Obezi
sau paralitici, a floare de glicină
Amirosind,
şi-a smârcuri, cu gesturi mitocane,
mi-arată
unde-i doare şi-ascultăn microfoane
porunca
hârşâită de-o voce androgină.
Ţi-e,
Doamne,-mpărăţia în pană de lumină
De ţi-a
scăpat oştirea din sacrele maidane?
Ori, din
păcat, mulţimea de dosuri diafane
A tot
crescut şi cerul nu poate să-i mai ţină?
9 iulie
1976
.......................................................................................
R. Darie Novăceanu -2015
.......................................................................................
R. Darie Novăceanu -2015
