Günter Grass

            

 Împăcat cu sine, dar nu şi cu lumea în care trăieşte (împreună cu noi), deşi nu mai scrie de mulţi ani, Gunter Grass revine din când în când, la literatură şi adaugă la opera sa câte o pagină nouă, îndeosebi poeme, stârnind nu puţine nemulţumiri.

            Aşa s-au petrecut lucrurile cu poemul Ceea ce trebuie spus, în care se opunea unui atac israelit asupra Iranului. Nu acesasta a fost, totuşi, sămânţa scandalului, ci faptul că poetul denunţa existenţa arsenalului nuclear al Israelului şi incriminarea de către acesta a oricărei critici împotriva sa ca fiind antisemită.

            La puţin timp după liniştirea apelor, Gunter Grass şi-a iritat proprii compatrioţi, publicând în ziua de sâmbătă, 19 mai, 2012, poemul Ruşinea Europei, în care critică asedierea financiară şi economică a Greciei de către sistemul bancar internaţional şi concernele industriale.

            Poetul nu uită că soldaţii care au invadat Grecia în cel de al doilea război mondial, purtau în raniţă poemele lui Holderin; erau nemţi, nazişti porniţi în cucerirea lumii.

            Dezamăgit că tocmai ţările care obligă Grecia la sacrificii, în primul rând Germania, condamnând-o la sinucidere, precum pe Socrate, sunt ţările care au jefuit valorile culturale a antichităţii greceşti, transportându-le acasă la ele.

            Gunter Grass îi aminteşte Europei că Olimpul nu poate fi expropiat, avertizând-o că fără spiritul grecesc care a conceput-o, fără Grecia, ar înceta să existe, vestejindu-se.

            Ca şi în primul caz, avalanşa criticilor şi opiniilor nedrepte împotriva laureatului Nobel, s-au revărsat peste tot, începând cu cele de pe malurile Rinului.

            Şi nu-i de mirare că, precum Ceea ce trebuie spus,  şi poemul acesta a fost şters de peste tot şi nu mai circulă prin nici un mijloc de comunicare.

Îl pun acum la Fereastra blogului meu, în iluzia că şi alţii îşi vor aminti de el.

D. N. – miercuri, 5 februarie 2014.

La vergüenza de Europa

Aunque próxima al caos, por no agradar al mercado,

lejos estás de la tierra que tu cuna fue.

Lo que con el alma buscaste y creíste encontrar

hoy lo desechas, peor que chatarra valorado.

Desnuda en la picota del deudor, sufre una nación

a la que dar las gracias era antaño lo más natural.

País condenado a ser pobre, cuya riqueza

adorna cuidados museos: botín por ti vigilado.

Los que invadieron con armas esa tierra bendita

de islas llevaban, con su uniforme, a Hölderlin en la mochila.

País tolerado ya apenas, a cuyos coroneles

toleraste un día en calidad de aliados.

País sin ley al que el poder, que siempre tiene razón,

aprieta el cinturón más y más.

Desafiándote viste de negro Antígona,

y en el país entero hoy lleva luto el pueblo cuyo huésped eras.

Pero, fuera de ese país, el cortejo de parientes de Creso

ha acumulado en tus cámaras cuanto brillaba dorado.

¡Bebe de una vez, bebe! grita la clac de los comisarios,

pero airado te devuelve Sócrates su copa a rebosar.

Maldecirán los dioses a coro lo que te pertenece,

pero sin tu permiso no se podrá expropiar el Olimpo.

Sin ese país te marchitarás, Europa,

privada del espíritu que un día te concibió.

Traducción de Miguel Sáenz.

Cariatide - British Museum. Londra

Victoria din Samotrace - Louvre. Paris

 

Antichităţi greceşti - Pergamo, Berlin

Ruşinea Europei

Deşi pe marginea prăpăstiei, nefiind pe placul bancherilor,

departe eşti de pământul care ţi-a fost leagăn.

Ceea ce ai căutat cu tot sufletul şi ai crezut că ai găsit,

îl arunci la gunoi, preţuit mai puţin decât fierul vechi.

Gol înfipt în suliţa datornicului, suferă un popor căruia

altădată să-i aduci mulţumiri era lucrul cel mai firesc.

Ţară condamnată să fi săracă, a cărei bogăţie

împodobeşte hrăpăreţe muzee: prada veghiată de tine.

Cei ce s-au năpustit cu armele peste acest pământ

binecuvântat cu insule, îl purtau în raniţă pe Hölderlin.

Ţară abia tolerată de-acum, pe ai cărui colonei

i-ai tolerat, cândva, ca pe nişte aliaţi.

Ţară fără legi, căreia puterea, mereu în drepturile ei,

îţi strânge brăcinarul din ce în ce mai mult.

Sfidându-te, în negru se înveşmântă Antigona

şi-n toată ţara poartă doliu poporul al cărui oaspete ai fost.

Dar, în afara acestei ţări, cortegiul rudelor lui Craso

au luat din avuţie tot ceea, aurit, strălucea.

Bea dintr-o dată, bea! Strigă galeria comisarilor,

dar, mâniat, Socrate îţi întoarce paharul plin.

Partenonul

Zeii vor blestema în cor tot ceea ce ţi s-a luat,

dar fără voia ta nu-ţi vor putea expropria Olimpul.

Fără ţara asta te vei veşteji, Europa, lipsită

de spiritul care, cândva, te-a conceput.

Traducere de Darie Novăceanu