Cronica trecerii
noastre de la socialismul totalitar l
a capitalismul
postcomunist globalizator
Nostalgia colinelor
Opţiunea emigranţilor români pentru Traian Băsescu nu-i
greu de înţeles.
Mai întâi, a contat nostalgia, sentimentul depărtării de
„acasă”, cuvânt folosit numai când îşi amintesc de tot ceea ce au părăsit, de
părinţi, familie şi prieteni. De colinele verzi şi de plaiurile natale, unde –
să fim sinceri şi realişti - foarte puţini se
vor mai întoarce, încercând să-i aducă la ei şi pe cei lăsaţi acasă. Dacă dăm
(şi dăm) crezare cifrelor, reţinând mai întâi că patru ţări din Balcani nu
ajung, cu toate vârstele între frontiere, la 4 milioane de locuitori, putem
spune că România, cu peste 4 milioane de emigranţi
(unii vorbesc de 9), a pierdut un popor. O patrie fără teritoriu.
Băsescu a speculat cu multă pricepere nostalgia colinelor.
În tote călătoriile sale în exterior, a avut întâlniri cu diaspora, terminate
întotdeauna cu un spectacol patriotic, plin de optimism şi încredere în viitor,
consfinţit prin platourile cu sarmale, mămăliguţă, mititei şi, nepărat, ardei
iute, roşu; simbolul campaniei sale pentru cucerirea Capitalei.
N-au lipsit tarafurile populare, muzică pentru toate
gusturile, inclusiv manelele, o slăbiciune a sa, fascinat de jocuri lubrice şi
multicolore rochii înfoiate, ştiind să se învârtă mai iute decât o chivuţă. Fireşte,
întâlnirile acestea erau difuzate peste tot, mai ales de Televiziunea Română
–Internaţional.
Îmi amintesc că în astfel de călători, Ion Iliescu îl lua
cu el numai pe Tudor Gheorghe, bun interpret de balade şi virtuos al cobzei.
Cheltuia puţin, cu economie.
Când a aflat cum a pierdut preşedenţia, Mircea Geoană s-a
zgâriat pe obraz şi a mărturist că, neavând bani, nu a putut să trimită
delegaţi la secţiile de votare din străinătate. Băsescu a avut: toate
ambasadele şi consulatele au fost la dispoziţia sa. Plus filialele PDL, precum
cea de la Chicago, unde preşedinte era Honorius Prigoană, fiul deputatului PDL
Silviu Prigoană, căruia îi lipsesc multe, mai puţin banii.
Neîndoielnic, un sprijin eficient l-a avut şi de la
Serviciile Secrete, înfiltrate în sutele şi miile de asociaţii ale românilor,
care primesc ajutor financiar local, preşedinţii acestora fiind, chiar fără să
ştie, primii informatori.
Dar aportul substanţial a venit din partea unei instituţii
care nu avea în statut nici o obligaţie
de această natură, deşi pentru asta fuese concepută. Prin acelaşi sistem,
folosind casa altuia, Băsescu a transformat Fundaţia
Culturală Romănă în Institutul
Cultural Român, trecându-l sub conducerea sa directă, numindu-l preşedinte
pe Horia-Roman Patapievici, cu un salariu mai mare decât al său, şi înzestrându-l
cu un buget exagerat. Risipa de fonduri pe simulacre de activităţi culturale,
editarea, aproape exclusivă, a operelor literare a celor apropiaţi
preşedintelui, a format în jurul instituţiei un nucleu dur, al zişilor elitişti,
precum Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Mircea Mihăieşi, Mircea Cărtărescu şi,
de la New York, Vladimir Tismăneanu.
 |
| Institutul Cultural Român - Sediul central |
Cu astfel de structuri şi suprastructuri bine gândite,
Traian Băsescu nu putea să piardă alegerile, nici cele două încercări de
suspendare. Pentru că – să-i recunoaştem
acest merit – a ştiut să aibă mereu lângă el oameni de încredere, scriitori,
foarte buni intelectuali şi mulţi ziarişti. Să ne amintim că la alegerile din
2004, poetul, dizidentul şi boierul Mircea Dinescu, l-a susţinut printr-un clip
electoral de toată frumuseţea: Dacă aveţi încredere în mine, votaţi ca mine: Traian
Băsescu. Pentru că ar fi prima dată în istoria României când Marea Neagră ar
învinge cartierul Primăverii.
 |
| Mircea Dinescu |
Şi să nu uităm că la primul referendum (19 mai, 2007),
privind suspendarea sa din funcţie, cineva a avut ideea, timpul şi răbdarea să
adune peste o sută de intelectuali români şi străini, risipiţi toată lumea,
care îngrijoraţi de soarta ţării, au semnat un Apel pentru respectarea statului de drept şi
democraţiei, cerând „apăsat Guvernului să organizeze în modul cel
mai corect, echitabil şi imparţial referendumul” pentru a nu crea „imense
frustrări destabilizatoare în societate...”, înfierând încercarea „de a-i bara
d-lui Traian Băsescu revenirea la Cotroceni...”
Sunt sigur că majoritatea dintre ei n-ar fi semnat şi nici
n-a ştiut de acest apel, fabricat de câţiva intelectuali de serviciu ai
preşedintelui, probabil la sugestia sa. Dar nu exclud, dată fiind difuziunea
masivă a textului, cu toate mijloacele mass-media, inclusiv în afara ţării, o
posibilă influenţare a electoratului, când 7 români din 10 l-au readus la
preşedenţie. Un triumf care, adăugat la al doilea, l-a determinat să declare că
va cere să mai rămână în Palat încă două luni – cele
de suspendare – după terminarea mandatului...
.........................................
©
Darie Novăceanu, 2014
