Cronica trecerii
noastre de la socialismul totalitar
la capitalismul
postcomunist globalizator
Ascensiunea marinarului
Să ne amintim că la începutul carierei politice (1990)
Traian Băsescu s-a înscris în Frontul Salvării Naţionale -FSN. Foarte apropiat
de Petre Roman, a fost ales deputat de Vaslui, între 1992-1996. Mai mult, în
1996, a coordonat campania electorală pentru alegerea acestuia la preşedenţia
ţării, câştigată de Emil Constantinescu.
Puţin mai înainte, Frontul Salvării Naţionale se
fracţionase, Ion Iliescu şi-a păstrat
aripa Frontul Democrat al Salvării Naţionale - FDSN, iar Petre Roman, rămas cu
cealaltă aripă, i-a schimbat denumirea (mai, 1993) în Partidul Democrat – PD,
avându-l ca vicepreşedinte pe Traian Băsescu. Cel pe care Convenţia Naţională
Extraordinară (mai, 2001) l-a ales preşedinte plin, cu 653 voturi, împotiva lui
Petre Roman, care a obţinut doar 301, pierzându-şi în acest fel şi partidul şi
calitatea de lider. Încheindu-şi, în mod practic, cariera politică. Timp în
care, Traian Băsescu, numărând un adversar mai puţin în ascensiunea la putere,
a candidat la funcţia de primar al Capitalei, câştigând în cel de al doilea tur
(iunie, 2000), cu doar 9815 voturi, împotriva lui Sorin Oprescu.
 |
| Petre Roman şi Traian Băsescu |
De pe această treaptă, atent la tot ce mişcă, s-a fixat asupra lui Adrian Năstase,
defăimându-l încontinuu, considerându-l „perestroikist”, „comunist de frizerie”
sau „coruptul numărul unu din România”. Şi, atitudine inexplicabilă, dar
firească pentru caracterul său, intervenind în treburile guvernului condus de
acesta, zeflemisând capacitate sa de pregătire a ţării pentru aderare la NATO
şi UE.
Pus pe tapet – probabil Adrian Năstase a contribuit la acesta
- Dosarul
Flota, în care apărea ca prim inculpat, s-a apărat folosind atacul direct:
printr-o scrisoare publică, adresată lui Ion Iliescu, l-a acuzat de intenţia de
„a mă distruge ca persoană”, după încercarea nereuşită de „a mă distruge ca
politician”. N-a pierdut ocazia pentru a-şi exprima convingerea că „PSD-ul
trebuie eliminat de la putere pentru a se restabili justiţia, demnitatea umană
şi respectul imperiului legii şi al instituţiilor Statului”.
Declaraţia, de rivalitate şi adversitate, era limpede şi
primarul Capitalei, folosind mijloacele dintotdeauna, s-a pregătit pentru
confruntare.
În acest sens, alegerile
prezidenţiale din 2004 sunt ilustrative. În
primul tur, Adrian Năstase avea 40,97% din voturi, iar Traian Băsescu 33,92%,
primul căştigând cu un plus de 733.628 de voturi. Numai că în turul al doilea,
dispărând ceilalţi 10 candidaţi, partidele şi votanţii acestora au înclinat
balanţa, Traian Băsescu fiind declarat învingător cu 58,5% din voturi, faţă de
55,2%, atribuite lui Adrian Năstase. Un plus de 3,3 procente mai mult, regăsibile
în cele 245.374 voturi care l-au instalat la Cotroceni pentru 5 ani, unde avea
să rămână alţii 5, adică până azi.
Căci prezidenţialele din 2009 n-au fost o problemă dificilă
pentru el, dispunând de prerogative şi privilegii deosebite. Prerogativele i
le-a conferit Constituţia, prelungind mandatul prezidenţial la un cincinal
(Art.83), iar privilegiile, conferite de funcţie, i-au îngăduit să ceară
Serviciilor Secrete să-i furnizeze toate informaţiile de care avea nevoie
pentru a-şi cunoaşte adversarii, şantajându-i sau discreditându-i.
A câştigat foarte strâns, cu 50,34%, iar Mircea Geoană a
pierdut cu 49,66%. În cifre, 70.281 votanţi în plus pentru Băsescu, din totalul
de 18.303.277 de alegători...
...Anecdotă adevărată, pe ultima sută de metri, înaintea
ultimului tur, Mircea Geoană i-a cerut sprijin mediatic – numai mediatic putea
să mai fie – unuia şi aceluiaşi om de afaceri, Sorin Ovidiu Vântu. Băsescu îl
devansase, în alegerile din 2004, stabilind o întâlnire cu acelaşi mogul al
presei româneşti, pe frig şi întuneric, într-un parcaj din Tâncăbeşti,
temându-se de Serviciile lui Adrian Năstase. Întâlnire care pare să nu se
consumat, iniţiatorul ei, însoţit de Cosmin Guşă, renunţând la ea, în ultimul
moment.
În schimb, în noaptea de 2/3 decembrie, 2009, după ce a
stat până la orele 23,00 la Antena 3, Geoană a mers în vizită la reşedinţa lui
Vântu, din strada Paris, unde, obediente, s-au aflat şi Serviciile Secrete.
Astfel, la ultima dezbatere faţă-n faţă, Băsescu nu s-a sfiit să-l întrebe: -
Domnule Geoană, ce aţi căutat la domnul Vântu la 12 noaptea?
 |
| Casa lui Sorin Ovidiu Vântu |
Umilit, Geoană a îngăimat o explicaţie incoerentă, a conestat rezulatul din primul tur, invocând
frauda şi cerând renumărarea voturilor anulate. Comisia Centrală a verificat
cele 138.476 voturi, recunoscând ca fiind valabile – deci, totuşi, se greşise –
exact 2247, din care 1260 au trecut la Băsescu, iar 987 i-au revenit lui Geoană.
Premiul de consolare, ca o coroniţă la sfârşit de an şcolar pe creştetul
elevului repetent.
Geoană a jucat prost
şi s-a comportat urât.
Şi un amănunt curios, fundamental: majoritatea românilor
din străinătate a votat pentru Traian Băsescu, deşi foarte mulţi au continuat
să plece din ţară, şi sub primul său mandat, pierzându-şi locurile de muncă
datorită politicii economice.
Nu a fost numai un vot care a decis rezultatul final, ci şi
unul de calitate – dacă l-au ales până
şi „străinii” ! -, care trebuie avut în vedere în viitoarele alegeri, mai mult
decât până acuma. Traian Băsescu l-a intuit de la bun început şi, dispunând de
toate avantajele unui preşedinte în funcţie, a ştiut cum să-l folosească, şi a
câştigat.
Pentru că fără votul românilor din străinătate, marinarul ar fi fost învins şi s-ar fi întors
în portul de la Constanţa, să-l revadă pe prietenul şi
colegul de la Institutul de Marină „Mircea cel Bătrân”, inculpat ca şi el în Dosarul Flota.
Nu vă vine să credeţi, nici eu n-am crezut, dar am avut curiozitatea să consult
datele de la Comisia Electorală Centrală, descoperind că în alegerile interne a avut cu 15.000 voturi mai puţin decât
Mircea Geoană, dar alegerile din străinătate i-au adus 85.000 de voturi mai
mult, adică 80% din totalul general.
Reinstalarea sa la Cotroceni s-a datorat votului românilor
din afara frontierelor.
..........................................
©
Darie Novăceanu, 2014
