Inadmisibil de mai multe ori

Ceea ce s-a petrecut luni, 11 iunie, în Piaţa Victoriei este ceea ce continuă să se petreacă de multe săptămâni în Piaţa Universităţii şi ţine de inadmisibil. Inadmisibil de mai multe ori.

Palatul Victoriei

Pentru că suntem pe pragul de a ne face definitiv şi total de râsul planetei, transformându-ne dintr-un popor civilizat şi cu multe suferinţe, într-o adunătură de circ cu tombolă permanentă. Lumea începe să râdă de noi cu toate orificiile şi e îndreptăţită s-o facă atâta vreme cât cei neîndreptăţiţi la drepturi imposibile sunt lăsaţi să-şi facă de cap, făcând în acelaşi timp jocul unor interese politice agre­sive pentru societatea liberă şi democratică pe care vrem s-o construim.

Ilustrarea acestei stări de lucruri am făcut-o mereu, din toate unghiurile, şi folosindu-ne de toate datele realităţii. Astfel că ceea ce s-a petrecut luni, 11 iunie, la palat şi în piaţa din faţa sa nu aduce nimic nou sau inedit: Guvernul a accep­tat să poarte un dialog cu reprezentanţii greviştilor foamei. A procedat greşit de două ori. Mai întâi că trebuia să ştie cine sunt greviştii, adică de ce se află ei în grevă şi să mai ştie, cât de cât, cine sunt reprezentanţii lor.

Nu s-a interesat de astfel de amănunte şi a acceptat dialogul în necunoaştere. În al doilea rând, dacă l-a acceptat, trebuia să-l ducă până la capăt cu fermitatea sau blândeţea împrumutată de la forţele de ordine.

Delegaţia greviştilor foamei

Pentru că altfel, prin acest procedeu, există posibil­itatea să ni se ceară nu doar un post de televiziune, ci un complex de comunicaţii extraterestru, o locomotivă elec­trică, un combinat siderurgic, un ziar şi chiar învierea morţilor.

Rezultatul a fost cel neaşteptat de Guvern, dar ştiut de toată lumea: încă o dată agenţiile de presă şi camerele de luat vederi au transmis lumii circul şi tombola din Bucureşti. Un alt rezultat a fost punctualitatea, adică ora de deschidere a dialogului, precedată de camerele de luat ve­deri instalate în piaţă şi pe blocurile din apropiere cu
jumătate de oră mai înainte. Şi a mai fost un rezultat. Manifestanţii din Piaţa Universităţii, plictisiţi de statul pe loc, au descoperit că plimbarea pe jos face bine şi aduce şi un spor de popularitate.

Aşadar, cu 3 la 0 în favoarea lor, că tot suntem în plin campionat mondial de fotbal. Dacă ne gândim bine, toate aceste rezultate n-au nici o importanţă. Important e doar faptul că acest miting eternizat în centrul Capitalei ilustrează cu fidelitate ceea ce se petrece în mod inadmisibil în mai toate birourile Guvernului şi instituţiilor de stat.

După aceea ne plângem că n-avem imagine fru­moasă. N-avem. Cum să arătăm frumos dacă ne arătăm umerii fără galoane şi epoleţi şi ne plângem camerelor de luat vederi cu „iată ce ne-au făcut"?  Cum să arătăm frumos din moment ce nu dorim acest lucru şi tot ceea ce vrem e să arătăm lumii că nu ne-am mai spălat pe ochi de la începutul campaniei electorale şi că această campanie nu s-a sfârşit şi nu se va sfârşi niciodată.

Adevărul -  13 iunie 1990

           Notă – Dintre documentele privind campania electorală şi evenimentele de după aceea, unele n-a apărut nici până azi. Între acestea, cele referitoare la dialogul dintre guvern şi delegaţii greviştilor foamei din Piaţa Victoriei. Pluteau peste tot, norii negri ai tuturor zvonurilor şi multă lume îşi făcea rezerve de aşteptare şi nelinişte.

Nu am aflat, nici atunci nici mai târziu, cine a participat, din partea guvernului, la această întâlnire de taină. Deloc curios, mişcarea din piaţă intrase şi ea în aşteptare şi nelinişte. Liderii ei dispuneau, în mod cert, de informaţii fierbinţi – numai ei ştiu cum le obţineau – cumpănite în toate felurile,  pentru a le folosi cât mai bine.

Îi ştiu, în schimb, pe cei trei grevişti, care s-au reprezentat pe ei şi pe ceilalţi nouă –  doisprezece au fost în total –, pe medicul care i-a însoţit şi pe alţii doi care i-au asistat medical tot timpul. Am păstrat şi am rătăcit după aceea, printre atâtea hârtii, o copie a Delegaţiei, rămânând doar cu o fotografie pe care, acum a trebuit s-o citesc sub lupă, nedescoperind nimic de interes. Nu le-am mai regăsit numele în evenimentele din zilele următoare, mai mult decât violente. Reproduc totuşi, textul - nu am la îndemână şi lupa necesară – pentru cei care, dorind să-l citească, pot folosi chiar şi microscopul.

De fapt, dialogul s-a desfăşurat la vedere, transmis cu toate super-angularele camerelor posturilor de televiziune străine, instalate până şi pe stâlpii te telefoane, cuvintele de la masa tratativelor punându-le fiecare după propria imaginaţie. Şi nici n-a fost nevoie de cuvinte, întâlnirea dintre cei veniţi din Piaţa Universităţii, în plimbare până la Piaţa Victoriei, fiind edificatoare: forţele de ordine şi pază au plîns cu galoanele în mână şi ochii învineţiţi, iar cei ce făcuseră acest lucru, strigându-şi victoria, alături de lozincile ştiute dinainte.

..............................................

© Darie Novăceanu - 2014