Antologie personală

Rugă pentru sfârşitul coşmarului

Cântă-un mut la poarta mare

a oraşului fantomă,

glas ţâşnit din disperare

de Gomoră şi Sodomă.

Şi s-adună-n jur destulă

lume care să-l asculte;

mutul ştie cânturi multe,

de-ale ei lumea-i sătulă.

Pe un petec de hârtie,

lângă el, un ciung aşteaptă

harul proniei şi scrie

un poem c-un ciot de dreaptă.

A-nvăţat multe metode

în existenţa-i nătângă :

prinde cu un ciot de stângă

ritmul sfânt al unei ode.

Dincolo de ei, pe-o masă

bine-nfiptă în ţărână,

dintr-o marmură frumoasă,

un orb, într-o  săptămână,

a cioplit un chip de fată,

cam bătrână şi cam şuie.

E urâtă ca statuie,

fată n-a fost niciodată.

Numai surzii stau deoparte.

Sunt prea mulţi şi nu iau seama

ce-i în jur, cine le-mparte

lauda egal cu teama.

S-au deprins să nu le pese

cine toarce şi-nfăşoară

în durere-ntrega ţară.

Surzii numai la congrese,

cârduri-cârduri, se adună,

aclamând în cor şi-n parte

un smintit şi o nebună

care duc poporu-n moarte.

Surzii surzilor! Bazarul

morţilor fără de vină!

Doamne, fă din nou lumină,

ia-ne somnul şi coşmarul.

(Bucureşti, ianuarie 1986)

...................................................

® Darie Novăceanu - 2015