O nouă casă de schimbat banii

II. Recurs la memorie

 (Continuare din numărul trecut)

Casa CEC- detaliu

 

Nu aveam cum să ştiu, când propuneam această nouă casă de schimbat banii, care avea să fie, în evoluţia lor, valoarea monedelor politice menţionate mai sus. Îi cunoşteam bine pe cei care le-au bătut, grăbindu-se să le pună în circulaţie. Fireşte, nu  le-am numit pe toate. Şi le-am ignorat cu bună ştiinţă  pe cele aşezate la baza noului nostru sistem economico-financiar. 

Primele care au cunoscut o circulaţie rapidă şi o la fel de rapidă ieşire din uz. Chiar şi când au reprezentat nu o singură persoană, ci colectivităţi, structuri politice, partide cu aspiraţii de durată. Monede emise de fesenişti, cepeunişti, democreştini sau liberali. Cu aversurile şi reversurile lor bine stanţate: cap şi pajură. Mai pe înţeles, faţa şi dosul. Pe faţă, entitatea politică; pe dos, un tanc şi  un mazilu; o bicicletă şi un roman; un pistol automat şi un voican; o legătură de praz şi un dinescu; alt tanc şi un bârlădeanu. Sau, în partea celălaltă, alte emisii: o cucuvea cu tichiuţă verde; o vrăbiuţă şi un băcan; o raţă şi un papion de mătase. Monede calpe, dar foarte valoroase, la începuturi falsurile fiind foarte mai preţuite. In acest sens, recursul la memorie e absolut necesar.

Ignorându-le pe acestea, le-am păstrat pe cele încă în circulaţie, lista mea fiind  doar orientativă, iar demersul propus nevroind să fie decât sugestie, la dispoziţia celor interesaţi de jocurilor la bursa electorală, unde procentele, calculate după numărul voturilor, se transformau în cifra de afaceri de după aceea.

Ceea ce ştiam sigur pe atunci era că aceste monede se vor devaloriza, neavând acoperire în aur. Pentru că tezaurul ţării, însumând la un loc toată avuţia sa – cerul, pământul, apele, zăcămintele, istoria, etc. –, nu recunoaşte valoarea monedelor alegorice şi nu acoperă simboluri, oricare ar fi greutatea şi viteza lor de circulaţie.

Nu mă refeream, aşadar, la tezaurul naţional (parte din cel al ţării), păzit cu cerbicie de guvernatorul Băncii Naţionale. Tezaur cunoscut dar învăluit, definitiv, în mister: a înţepenit la, aproximativ, 94 tone de aur – monede, lingouri şi bijuterii -, şi se învârte în jurul acestei cifre, precum căluţii de la tiribombe. Indiferent la câte tone intră, câte ies, la ce oră şi pe care din porţi, Infernul având una singură, iar Paradisul câte vrei. Mai ales când guvernatorul mai are şi alte pasiuni.

Casa de vinuri -Isărescu

Şi nu aveam în vedere nici tezaurul de la Moscova, pe care toţi cei care s-au dus să-l aducă acasă, l-au dus mai departe. Nici la cel rămas de la daci. Căci o parte din acesta,  ascunsă sub apa Streiului, a dat-o Bicilis lui Traian şi a ajuns la Roma; iar partea ascunsă sub pământ, la Sarmizegetusa, s-a dus - şi se mai duce şi acum! -, pe apa Sâmbetei, mai ales sub formă de „brăţări”. Denumire improprie, pentru că nu erau podoabe purtate de femei, la încheietura mâinilor, ci de militarii de rang, cei care le foloseau ca pe nişte moletiere, înfăşurându-şi pulpa piciorului, de la gleznă până la geunchi. Spirale de aur protector. Mulţi militari şi mult aur. Între cele 13 bucăţi,  recuperate până acum, cea mai uşoară cântăreşte 682,30 grame, iar cea mai grea  1 kilogram şi 196 de grame şi o lungime de peste 3 metri.

Brăţări dacice

 

Unele au ajuns în Statele Unite, înfrăţind California cu Roşia Montana. Altele au rămas acasă, în case neştiute, cu excepţia celei găsite – aşa s-a spus - la Adrian Năstase. Ştim cum au fost duse cele recuperate în California, dar nu am  aflat cum a ajuns cea găsită în strada Zambaccian. Oricum, nu pe drumul sinuciderii lui Decebal... 

Deosebirea dintre monedele din tezaur, cele de curs oficial (tot felul de metale şi aliaje), şi cele politice, constă în aceea că acestea din urmă conţin substanţe care nu intră în Tabla periodică a elementelor, aşa cum a stabilit-o Mendeleev, în 1869. Deci, nu se află în natură, ci se obţin pe cale artificială, prin sinteză, dozând cu  măsură substanţele de bază: cultura, educaţia, inteligenţa, credinţa, morala, conştiinţa, responsabilitatea socială, convingerile ideologice, etc., etca. Mai pe scurt şi mai cuprinzător, cele trei unice facultăţi ale sufletului omenesc – memorie, intelect şi voinţă. Facultăţi pe care nu trebuie să le înţelegem ca pe nişte ficţiuni scolastice limitate la dogmele medievale, ci ca virtuţi deschise oricăror inţiative şi acţiuni (fapte) posibile. Frumoase sau urâte.

Cloşca cu pui de aur

 

Amănuntul că în laboratoare noastre - de la guvern, preşedenţie şi parlament -,  s-au obţinut monede contrarii celor dorite, nu-i un motiv de bucurie patriotică. Alchimişti fără pregătire, cei care au dispus de retorte şi „ecrubete” (tovarăşa Elena, citire), şi-au îndeplinit datoria faţă de stat, confundând virtuţile cu defectele.

În felul acesta, cei care n-aveau nici o virtute, dar erau înzestraţi cu multe defecte, au devenit diriguitorii  ţării; monedele politice ale momentului.  Pentru că, dincolo de deosebirea amintită mai sus, există şi o asemănare: împreună, stabilesc relaţia dintre masa monetară şi pib (produsul intern brut). Tot împreună calculează diferenţa dintre banii disponibili şi adaptarea la necesităţile afacerilor. Astfel, când sunt prea mulţi bani, cresc preţurile, echilibrând pierderile din buzunarul cumpărătorilor.

În cei douăzeci şi ceva de ani de bairamuri electorale, România (cu 3 preşedinţi şi 7 legislaturi), a avut 15 guverne, 11 prim-miniştri, 21 de miniştri la Justiţie, 17 miniştri la Externe şi 24 la Agricultură. Nu-i mai adun şi pe ceilalţi, considerând că cei număraţi sunt suficienţi pentru a ilustra truda şi priceperea laboratoarelor de mai sus.

În acest sens, monetăria cea mai productivă a fost cea de la Palatul Victoria, unde, după neobositul Emil Boc, neînfricatul Victor Ponta a numit, în cele 4 guverne ale sale, exact 67 de miniştri (Revista 22 – 07/01/2014), păstrând în rezervă, alături de consilierii onorifici (amalgam nedeclarat), peste 60 de secunzi (Gândul – 15/01/2013), rulaţi, oportun, pe diverse jilţuri.

Amănuntul că în acest timp am avut mai puţini prim-miniştri decât guverne şi mai mulţi miniştri decât prim-miniştri nu-i o anomalie, ci o anamneză a chermezelor politice: unii prim-miniştri au reuşit să-şi păstreze scaunul în câte două guverne, alţii au plecat fără să-şi consume mandatul, câţiva miniştri au trecut de la un minister la altul, iar alţii au plecat mai devreme, demişi sau retraşi, din motive care-i privesc personal. Oricum, nimeni nu a plecat cu mâna goală şi numai după ce şi-au asigurat un scaun mai comod, într-o societate privată, luând cu el o părticică din patrimoniul de stat, declarată (şi legalizată)  drept moştenire de la strămoşi.

Am observat fenomenele acestea de la bun început, dar nu mai aveam cum să mă opun acţiunii şi proliferării lor. Când eşti singur şi toţi sunt împotriva ta, lucrul cel mai greu e să fii neutru. Drept pentru care am propus această casă de schimbat banii, evitând dezastrul unei reforme sau stabilizări. Bani imaginari pe bani închipuiţi.

Madrid, martie 2015

......................................................

(Continuare în numărul următor)

© Darie Novăceanu - 2015