ANTOLOGIE PERSONALĂ

EXISTĂ NOPŢI

II

Rosti mai bine patria nu poate nimeni

            decât vocala grâului deschisă

sub ploile ce îşi recuperează ritmul cald

în seara primului solstiţiu trimiţând

veste spre spicul înflorit

            că nunta

pământului cu cerul s-a-mplinit din nou

            prin moarte şi a fost fertilă

Un singur zvon atunci mai mult părere stând

la marginea câmpiei ca-ntr-un leagăn sacru

            lovindu-ţi arborii din sânge

fără cuvânt îţi poate spune

pe suprafaţa ei speranţă câtă

s-a fost cuprins şi câtă moarte jos

            şi lacrimă deasupra şi surâs şi dacă

iubirea pentruea a cântărit mai mult

ca sabia peste sămânţă ridicată

Ci nici un cânt în ceasul cel de taină

            numai de grâu ştiut nu se adaugă

vrajei de moarte şi de nuntă

lăsând să se rostească rotundă şi deplină

vocala ţărmului pe care nimeni

            nu s-a născut nu s-a născut să spele

îngeri decoloraţi scoşi din ruinuri

Descântece-n urechi din guri hermafrodite

            aceste minarete de nasturi bizantini

privind numai o zare zimţată-n zorii zilei

de muezini ce-aruncă pe covoare-ncete

făgăduieli sterile niciodată

nu pot să spună patria nu pot

să-i înţeleagă ţărmul şi nu pot afla

cât e de grea departe de el adeseori

            absenţa unui cântec de pasăre ştiută

În numele acestui ţărm de lume

pe care arborii de când sunt arbori

            cresc necorupţi de timp

şi bat efigii sacre

peste străbuni şi peste fruntea noastră

din umbră foşnitoare şi prelungă

lăsaţi să curgă clopotele ploii

din jgheaburile cerului desprinse

            să fie plină creanga

de culoare

şi grâul greu de sunete curate

În numele luminii ce nu-şi uită

în fiecare revărsat de ziuă

            să-i binecuvânteze graiul

trimeţând

deasupra val de păsări şi răcoare

înveşmântând în el iarbă şi suflet

lăsaţi să urce luna neabătută

pe drumul ei fertilizând cu rază

            tăcerea

drumurilor noastre

precum un legământ etern de pace

În numele întâiei lacrimi sfinte

ce a căzut pe el semnând întâiul

            surâs de viaţă paşnică

şi-a înălţat aici

pe veci şi neschimbată aşezarea

acestui neam ce suntem şi vom fi mereu

lăsaţi pe iarbă neatinsă roua

decât de umbra şi lumina zilei

            să ne privească

oglindite cerul

şi spicul de argint frunte şi steaguri

(1973)

Ilustraţie: Dan Iroaie - muzeul Palermo

......................................................................

R. Darie Novăceanu - 2015