Apocalipsa din Insulele Azore

V. Secretele din Malta. De la stradivarius la balalaică

Noi nu suntem dintre aceia care cred în cele ce se văd, căci acestea sunt trecătoare.

Noi suntem legaţi de cele care nu se văd, căci acestea sunt eterne.

Sfântul Apostol Pavel – Scrisoarea a doua către Corintineni

Dar uneori, oricât de bine supraveghate, drumurile care duc spre cimitir se cunosc de ambele părţi şi sunt destăinuite în clipa când se cunoaşte rezultatul experienţelor.

La începutul Conferinţei de la Potsdam (17 iulie – 2 august 1945), preşedintele Truman părea abătut şi neliniştit. Până când a primit parola experienţei din Alamo. Copilul s-a născut sănătos. Abia atunci s-a adresat lui Stalin: „Deţinem o armă cu efecte nimicitoare nemaipomenite”. Iosif Vissarionovici cunoştea arma şi primele victime: „Sper s-o folosiţi bine  în Japonia”. Şi în Japonia, peste Hiroşima (6 august, 1945) şi Nagasaki, trei zile mai târziu, au fost aruncate primele bombe atomice, soldate cu 180 de mii de victime.

Mai târziu, s-a aflat că uraniul folosit la fabricarea primelor bombe atomice fusese adus din Congo de către englezi, prelucrat de belgieni în rafinăria Olen Copper’s Travail, iar  de aici trimis în Satele Unite. Moise Chombe furnizase materia şi supraveghase drumurile.   Pentru tranzacţie, primise în Elveţia 35 de milioane de dolari. Preţul morţilor din Japonia.

După Nagasaki (9 august 1945) până în zilele noastre, nu s-a mai petrecut nici un atac atomic. Dar arsenalele erau pline cu ogive de toate tipurile şi în dialogul din apele malteze, cei doi cei doi s-au străduit, fiecare în felul lui, nu numai să-şi păstreze avantajele, ci să-l şi pună  în dezavantaj pe  celălat. Tocmai de aceea Statele Unite ale Americii nu acceptaseră Opţiunea Zero – eliminarea tuturor rachetelor – propusă de Gorbaciov. 

Turnul din Malta

În acest mod, au continuat cu numărarea tipurilor de rachete, submarinelor, navelor de război, torpilelor, avioanelor militare, armamentului de orice clasă şi trupelor, reducând fiecare cât a apreciat că poate s-o facă, într-o reciprocitate asimetrică; echilibrată, probabil, prin alte simulacre şi primisiuni de cooperare, pe care promotorul conceptului de confianţă le-a primit ca si când le-ar fi avut în mână pentru proiecte sale din viitor, reunţând la cele ce eşuaseră. Renunţând şi le unele idei importante ale crezului său politic. Era convins că după Malta, confruntarea dintre cele două imperii nu se mai putea petrece, Europa devenind  de acuma  “una singură de la Atlantic până la Urali”. Sintagmă care o înlocuia pe cea a lui Gorbaciov – Casa comună a Europei –, considerându-se mult mai potrivită.

S-a trecut astfel, la împărţirea mărilor şi oceanelor, cerului şi pământului. Împărţire în urma căreia, George Bush a rămas absolut cu totul, iar Mihail Gorbaciov cu restul…

Urcase pe puntea transatlanticului, ţinând în mâini un stradivarius şi cobora pe ţărm ca  hipnotizat, neştiind  că avea sub braţ o balalaică dezacordată. Neînţelegând că perestroika, pomul elogiat de Bush, fusese retezat când începea să dea roadele cele mai frumoase.

Amănunt nesecretizat, deşi nimeni nu l-a observat în momentul acela. Imprevizibile, furtunile din larg sunt prevăzute totuşi, în legile navigaţiei: în caz de naufragiu, ultimul care părăseşte corabia este căpitanul. Dar Gorbaciov, respectând uzanţele diplomaţiei, a coborât primul. De pe propriul său transatlantic. Sfidând legile navigaţiei, refuzând să creadă că imperiul sovietic naufragiase. Formula “o singură Europă, de la Atlantic la Urali” îşi făcuse efectul bine dozat. În noua Europă, născută din apele malteze, confruntările militare erau excluse, iar tratatele militare trebuiau  revăzute în acest sens, precizându-se rostul şi destinul din viitor. Au convenit să anunţe acest lucru, chiar a doua zi (4 decembrie, 1989), în faţa statelor membre ale Pactului NATO şi ale Tratatului de la Varşovia. În aceiaşi zi, la aceiaşi oră; unul la Bruxelles, celălalt la Moscova, începându-şi discursul cu aceiaşi frază.

Nu mai era timp pentru întâlnirea cu ziariştii, în mod separat, optând pentru o conferinţă de presă comună, scurtă şi clară.

Bush şi Gorbaciov - Malta, 3 decembrie,1989

“Lumea – a spus Gorbaciov – lasă în urmă o epocă pentru a intra în alta. Ne aflăm la începutul unui drum lung al unei ere pacifice şi de lungă durată. Ameninţarea cu forţa şi neîncrederea, lupta ideologică şi psihologică trebuie să rămână de acum în trecut.

L-am asigurat pe preşedintele american că nu voi începe niciodată un război fierbinte împotriva Statelor Unite.”

“Trebuie să avem în vedere – a continuat preşedintele american – faptul că o pace de lungă durată şi transformarea relaţiilor dintre Est şi Vest deschid perspectiva unei cooperări de lungă durată. Acesta este viitorul lumii pe care preşedintele Gorbaciov şi eu am dorit să-l începem aici, în Malta.”

Convorbirile din Malta – merită să reţinem amănuntul  – s-au deschis fără  o Ordine de zi prestabilită, şi s-au închis fără semnarea de documente şi acorduri dintre cele două părţi. Dacă totuşi, au existat – şi trebuie să fi existat -, au fost sigilate pe o foarte lungă durată. Cel puţin, convorbirile numai între ei doi, fără prezenţa delegaţiilor, nu se vor cunoaşte decât când un vor mai fi de nici un folos.

Gorbaciov şi Bush - Semnături secrete

Şi totuşi, la Malta s-au semnat unele acte. Cel puţin aşa ne arată fotografia "secretă", unde cei doi - Bush cu mâna stângă -  îşi lasă numele pe documente secretizate definitiv.

Nu a mai fost timp pentru cina de gală. Aşteptându-şi oaspeţii, Fenech Adami, primul ministru maltez, încălzise şi reîncălzise mâncarea, rămasă neatinsă în farfurii. Înpodobit  sărbătoreşte, salonul a fost admirat îndelung şi fotografiat de toţi curioşii.

Cei doi mari şi distinşi oaspeţi s-au grăbit la aeroport, luându-şi fiecare avionul său, într-un zbor nocturn, cu destinaţii diferite. 

Madrid, Martie 2016

____________________________

Copyright - Darie Novăceanu - Fereastra lui Darie