Günter Grass
Împăcat cu sine, dar nu şi cu lumea în
care trăieşte (împreună cu noi), deşi nu mai scrie de mulţi ani, Günter Grass
revine din când în când, la literatură şi adaugă la opera sa câte o pagină
nouă, îndeosebi poeme, stârnind nu puţine nemulţumiri.
Aşa s-au petrecut lucrurile cu poemul Ceea ce trebuie spus, în care se opunea
unui atac israelit asupra Iranului. Nu acesta a fost, totuşi, sămânţa
scandalului, ci faptul că poetul denunţa existenţa arsenalului nuclear al
Israelului şi incriminarea de către acesta a oricărei critici împotriva sa ca
fiind antisemită.
La puţin timp după liniştirea apelor,
Gunter Grass şi-a iritat proprii compatrioţi, publicând poemul Ruşinea Europei, în care critică
asedierea financiară şi economică a Greciei de către sistemul bancar
internaţional şi concernele industriale.
Poetul nu uită că soldaţii care au
invadat Grecia în cel de al doilea război mondial, purtau în raniţă poemele lui
Holderin; erau nemţi, nazişti porniţi în cucerirea lumii.
Dezamăgit că tocmai ţările care obligă
Grecia la sacrificii, în primul rând Germania, condamnând-o la sinucidere,
precum pe Socrate, sunt ţările care au jefuit valorile culturale a antichităţii
greceşti, transportându-le acasă la ele.
Günter Grass îi aminteşte Europei că
Olimpul nu poate fi expropiat, avertizând-o că fără spiritul grecesc care a
conceput-o, fără Grecia, ar înceta să existe, vestejindu-se.
Ca şi în primul caz, avalanşa
criticilor şi opiniilor nedrepte împotriva laureatului Nobel, s-au revărsat
peste tot, începând cu cele de pe malurile Rinului.
Şi nu-i de mirare că, precum Ceea ce trebuie spus, şi poemul acesta a fost şters de peste tot şi
nu mai circulă prin nici un mijloc de comunicare.
Îl pun acum pentru a doua oară în Fereastra
blogului meu, în iluzia că şi alţii îşi vor aminti de el.
D. N. – miercuri, 5 februarie
2014- luni 10 iulie 2017
Ruşinea Europei
Deşi pe marginea prăpăstiei, nefiind pe placul
bancherilor,
departe eşti de pământul care ţi-a fost leagăn.
Ceea ce ai căutat cu tot sufletul şi ai crezut că
ai găsit,
îl arunci la gunoi, preţuit mai puţin decât fierul
vechi.
Gol înfipt în suliţa datornicului, suferă un popor
căruia
altădată să-i aduci mulţumiri era lucrul cel mai
firesc.
Ţară condamnată să fi săracă, a cărei bogăţie
împodobeşte hrăpăreţe muzee: prada veghiată de
tine.
Cei ce s-au năpustit cu armele peste acest pământ
binecuvântat cu insule, îl purtau în raniţă pe
Hölderlin.
Ţară abia tolerată de-acum, pe ai cărui colonei
i-ai tolerat, cândva, ca pe nişte aliaţi.
Ţară fără legi, căreia puterea, mereu în
drepturile ei,
îţi strânge brăcinarul din ce în ce mai mult.
Sfidându-te, în negru se înveşmântă Antigona
şi-n toată ţara poartă doliu poporul al cărui
oaspete ai fost.
Dar, în afara acestei ţări, cortegiul rudelor lui
Craso
au luat din avuţie tot ceea, aurit, strălucea.
Bea dintr-o dată, bea! Strigă galeria comisarilor,
dar, mâniat, Socrate îţi întoarce paharul plin.
Zeii vor blestema în cor tot ceea ce ţi s-a luat,
dar fără voia ta nu-ţi vor putea expropria Olimpul.
Fără ţara asta te vei veşteji, Europa, lipsită
de spiritul care, cândva, te-a conceput.
Traducere
de Darie Novăceanu
După versiunea spaniolă a lui Miguel Saenz
La vergüenza de Europa
Aunque próxima al caos, por no agradar al mercado,
lejos estás de la tierra que tu cuna fue.
Lo que con el alma buscaste y creíste encontrar
hoy lo desechas, peor que chatarra valorado.
Desnuda en la picota del deudor, sufre una nación
a la que dar las gracias era antaño lo más natural.
País condenado a ser pobre, cuya riqueza
adorna cuidados museos: botín por ti vigilado.
Los que invadieron con armas esa tierra bendita
de islas llevaban, con su uniforme, a Hölderlin en la
mochila.
País tolerado ya apenas, a cuyos coroneles
toleraste un día en calidad de aliados.
 |
| Victoria de la Samotracia |
País sin ley al que el poder, que siempre tiene razón,
aprieta el cinturón más y más.
Desafiándote viste de negro Antígona, y en el pais entero
hoy lleva luto el pueblo cuyo
huésped eras.
Pero, fuera de ese país, el cortejo de parientes de
Creso
ha acumulado en tus cámaras cuanto brillaba dorado.
¡Bebe de una vez, bebe! grita la clac de los
comisarios,
pero airado te devuelve Sócrates su copa a rebosar.
Maldecirán los dioses a coro lo que te pertenece,
pero sin tu permiso no se podrá expropiar el Olimpo.
Sin ese país te marchitarás, Europa,
privada del espíritu que un día te concibió.
Traducción de Miguel Sáenz.
---------------------------------------------------
© Fereastra lui Darie - 2017
