Darie
Novăceanu
Există nopţi
Pentru că n-ai avut niciodată nimic
decât imposibila suprafaţă-a cuvintelor
de-atâtea ori deşert în care ploaia
cade
zadarnică şi tristă
şi tot de-atâtea junglă unde numai
calmii discipoli ai neliniştii
încearcă să cultive aştri inutili
şi unde fiecare pas i-asediat
de lungi singurătăţi streine-ncât
ca să te-apropii de-adevărul tău
eşti
nevoit şi obligat
să intri deghizat în patruped
şi să faci tumbe afective
în umbra statuilor de fum
ŞI
DACĀ ÎNTR-O ZI TE-NTORCI
Şi dacă într-o zi te-ntorci şi stai din nou
în faţa casei părinteşti
şi
eşti obligat să descoperi
că vremea a ros
cu mandibule de furnică roşie
aeroportul acesta de unde ţi-ai lansat
glasul
cuvintele vârsta iluziile
iar tu te-ai întors singur?
Şi dacă peste noapte din apele somnului
se desprinde cineva şi-ţi spune
nu
preţuiesc nimic cântecele tale
dar îţi dau floarea aceasta să te ocrotească
şi-a doua zi trezindu-te în mână
se
arcuieşte sceptrul unui lujer
e semn că trebuie să pleci a doua oară?
O
LINIŞTE CA O PLECARE
O linişte ca o plecare de păsări
stăruie uneori înapoia cuvintelor
nici o aripă
nu mai traversează aerul desfrunzit
şi
ţărmul
spre care te-ndreptai de-atâtea nopţi
îşi trage clopotele în adânc
Unde mai pleci? Cu patria în oase
ţi-ai străbătut pe jumătate moartea
şi
cuvintele
pe care nu le-ai spus nimănui niciodată
cele în care ai suferit
şi ai tăcut
ţie atunci egal ultima dată
azi nu mai au aceiaşi vârstă
Adevărul
lor
a devenit prieten cu struţii
şi înserarea
ţi-a făcut din prieteni fantome
Intoarce-te întoarce-te întoarce-te
întoarce-te pe primul ţărm
şi
numără
ŞI
UNEORI CUVINTELE
Şi uneori cuvintele obişnuiesc să moară
se prăbuşesc pe nesimţite cad
de pe
schelele memoriei
îşi uită viaţa dinainte pier
în golul dintre două amintiri
se
sting
asemenea unor gladiatori bătrâni
aplaudaţi în amfiteatre
dar înşelaţi să bea cântând
otrava pierzătoate de aspidă
Oh, fericirea nu-i decât un cuvânt
nu te
chinui s-o găseşti
DE
LE-AI STRIGA ACUM
De le-ai striga acum cu toată frunza
arborilor ce îţi locuiesc tăcerea
cu toate păsările
măcinate
de vânt
sub aceiaşi cantitate de lună
nici un ecou nu are depune mărturie
că tu le strigi
cuvintele de-atunci
şi-au schimbat înţelesul
şi
sângele
nu ar mai arunca aceleaşi punţi departe
dezlegând
limba de ceaţă-a clopotelor calde
La marginea privirii pe ţărmul nerostit
se descompun iluzii şi aştepări
mai
poţi
să le culegi amurgu-ntârziat
în aripa ce sângerează
semnându-te
invers pe orizonturi
UN
CLOPOT ÎNFRUNZEA
Un clopot înfrunzea în aerul
înserării
vremuri de bronz cu ritmuri pentru idoli
lungi punţi de sunet resemnat boltind
deasupra
casei părinteşti
A fost sau nu un timp aici
unde-am văzut crescând cuvinte
dulci
fotografii
smulse din arbori şi din păsări
spre a hrăni tăceri de mai târziu?
Ecouri vechi de-o vârstă
cu
primul adevăr
dizolvă-n ceasul nedecis al serii
frunzişuri arse-alcătuind
la
nord de glasul meu
păduri distruse
şi clopte de altădată Mute
Y SI REGRESAS UN DÍA
Y si regresas un día y te sientas de
nuevo
delante de la casa de tus padres
y
estás obligado a descubrir
que el tiempo ha roído
con mandíbulas de hormigas rojas
este aeropuerto desde donde habías
lanzado
la
voz las palabras la edad la ilusión
¿y tú has regresado solo aún?
Y si durante la noche desde las aguas
del sueño
alguien se acerca para decirte
de
nada sirven tus canciones
pero te doy esta flor de Coleridge para
defenderte
y en la madrugada cuando despiertas en
tus manos
se
arquea el cetro de un tallo verde
¿querrá decir que otra vez tienes que
salir?
UN SILENCIO COMO DESPUÉS
Un silencio como después
de
la migración de los pájaros
persevera a veces detrás de las
palabras
Ningún ala
atraviesa el aire deshojado
y
la orilla
hacia la cual te estabas dirigiendo
desde
tantas noches
se traga sus campanas hacia lo hondo
¿A dónde irás más?
Con
la patria en los huesos
has cruzado la mitad de tu muerte
y las palabras que a nadie dijiste
jamás,
dentro
de las cuales
has sufrido y te has callado,
hoy no tienen la misma edad.
La
verdad
se ha hecho amiga de las avestruces
y el anochecer
convirtió en fantasmas a tus amigos.
Vuélvete vuélvete vuélvete
vuélvete sobre la primera orilla
y
suma.
Y ALGUNAS VECES LAS PALABRAS
Y a veces las palabras suelen morir
se derrumban sin saberlo se caen
desde
los andamios de la memoria
se olvidan la vida de antes desaparecen
en el vacío de entre dos recuerdos
como unos infelices gladiadores
engañados
a beber cantando
el áspid fulminante
bajo los vítores de los anfiteatros
Ay, la felicidad no es más que una
palabra
no
te molestes en buscarla
AUNQUE LAS GRITASES
Aunque las gritases con toda la hoja
de los árboles que habitan tu silencio,
con todos los pájaros
molidos
por el viento,
bajo la misma cantidad de luna,
ni siquiera un eco atestiguaría
que tú las estás gritando
Las
palabras de aquel entonces
han cambiado de sentido
y
la sangre
no podrá echar más los largos puentes,
desatando la lengua de niebla
de las calientes campanas de la carne.
Al borde de la vista sobre la orilla
innombrada
se descomponen las ilusiones
y
las largas esperas
Todavía puedes
coger el crepúsculo tardío
del ala que sangra, firmándote
inversamente
sobre el horizonte.
UNA CAMPANA REVERDECÍA
Una campana reverdecía en el aire
del
anochecer
tiempos de bronce con ritmos para
ídolos
largos puentes abovedados
de
resignado sonido
sobre las casa de tus padres.
¿Ha sido o no un tiempo aquí
donde he visto las palabras brotando
dulces
fotografías
arrancadas de los árboles y de los
pájaros
para nutrir los silencios de más tarde?
Antiguos ecos de la misma edad
que
la verdad primera
disuelven en la hora indecisa del
anochecer
quemados follajes recomponiendo
al
norte de mi voz
bosques inexistentes ya
y campanas de antaño mudas
...................................................................
Din volumul Există nopţi – Editura Albatros,
1973
® Darie Novăceanu - 2014
